Social

Premierul Tariceanu cere aminarea celor doua referendumuri

Tariceanu incearca sa preia conducerea in disputa politica a ultimelor zile. A cerut aminarea ambelor referendumuri. PSD l-a refuzat scurt. Calin Popescu Tariceanu a pus mina pe telefon si i-a sunat pe liderii politici ai tarii. A sunat mai intii la Palatul Cotroceni. I-a cerut lui Basescu sa renunte, pentru o vreme, la ideea referendumului pentru votul uninominal. Apoi a sunat la PSD. Lui Mircea Geoana i-a propus, din nou, sa amine procesul de suspendare din functie a presedintelui. Ambele actiuni pun in pericol alegerile pentru Parlamentul European. Tariceanu a sunat si la ceilalti lideri ai partidelor parlamentare, dar n-a precizat la cine. In cele din urma, premierul a iesit la un briefing pentru presa, unde a declarat: „Sint doua demersuri care nu tin decit de agenda exclusiva, fie a partidelor, fie a Presedintiei, dar care nu au legatura cu interesul national“. Intrebat cum a fost receptionat apelul sau, premierul a declarat ca la nivel de principii toti interlocutorii s-au aratat interesati, insa atunci cind se pune problema aminarii „nu a sesizat prea multa receptivitate“. „Sint dezamagit“, a concluzionat Tariceanu. Geoana da raspunsul PSD: „Nu!“ Liderul PSD, Mircea Geoana, a replicat la scurt timp cu o conferinta de presa. Confirma dezamagirea lui Tariceanu si anunta ca PSD nu renunta la suspendare. „Motivele aminarii nu stau in picioare. Exista o ordine a prioritatilor intr-o democratie. Prima prioritate este respectarea Constitutiei, a doua este functionarea Guvernului“, afirma liderul PSD, care-i reproseaza lui Tariceanu ca-si asuma un rol pe care nu-l are, acela de mediator. Replica lui Basescu Presedintele Basescu i-a cerut premierului Tariceanu sa nu amine organizarea alegerilor pentru PE. Motivul sefului statului - conform purtatorului sau de cuvint, Adriana Saftoiu - este acela ca „nu a fost stabilita inca data pentru nici una din cele doua consultari (referndumuri-n.r.) si avind in vedere ca procedurile parlamentare sint in desfasurare. (...) Problema referendumului pentru votul uninominal si a referendumului pentru suspendarea sefului statului sint actiuni constitutionale ce nu pot fi negociate“.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea