Polul Nord, cel mai fierbinte punct de pe harta energetica

Sub vasta intindere inghetata din cel mai nordic punct al planetei se ascund comori pe care toata lumea si le doreste: rute navigabile, diamante sau aur, dar si un sfert din rezervele mondiale de energie. Pe masura ce gheturile din Oceanul Arctic se topesc, tarile care il inconjoara se angajeaza intr-o adevarata lupta pentru teritoriul virgin de la Polul Nord, care aduce laolalta geologia si geopolitica. Miza este una deloc de neglijat. Castigatorul va pleca acasa cu un sfert din rezervele de petrol si gaze naturale ale lumii. Insula Hans este un petic de pamant, cu o suprafata de aproape 1,5 kilometri patrati, situat in centrul canalului Kennedy din stramtoarea Nares, care separa cel mai nordic punct al Canadei de nordul Groenlandei, teritoriu danez. Aceasta insula este nelocuita, pentru ca se afla aproape de Polul Nord, iar temperaturile coboara lejer sub -40 de grade Celsius in timpul iernii. Motiv pentru care singurii locuitori ai insulei sunt cel mult ursi polari si foci. Si totusi, Canada si Danemarca se lupta pentru acest petic de pamant de mai bine de 20 de ani. In 1984, ministrul danez responsabil pentru Groenlanda, Tom Hoeyem, a zburat cu un elicopter pana pe insula Hans. Acolo a infipt steagul danez, a ingropat o sticla de brandy la baza lui si a lasat o pancarta care spunea "Bine ati venit pe insula daneza." Disputa a fost reaprinsa pe 13 iulie 2005, cand ministrul canadian al apararii, Bill Graham, a pus piciorul pe acelasi petic de pamant din Oceanul Arctic si a arborat si el un steag, cu o frunza de artar de data aceasta. Lupta dintre danezi si canadieni este una reprezentativa pentru ce se intampla acum intre cele cinci natiuni arctice: Rusia, Canada, Norvegia, Danemarca si SUA. Motivul? Cosmarul ursilor polari, un vis pentru gigantii petrolieri Calota glaciara se subtiaza, iar oamenii de stiinta estimeaza ca pana la sfarsitul acestui secol, Oceanul Arctic va fi perfect navigabil pentru prima data din preistorie si pana acum. Lucru care va avea un impact major asupra transportului naval de marfuri. Iar sub apele adanci ale oceanului se ascund rezerve vaste de petrol si gaze naturale. O estimare facuta in anul 2000 de catre US Geological Survey arata ca un sfert din petrolul si gazele naturale inca nedescoperite ale lumii se afla sub apele Oceanului Arctic. Anul acesta, un raport al analistilor Neil McMahon si Oswald Clint, de la Bernstein Research, sustine ca bogatiile zonei au fost de fapt subestimate. In mod ironic, recenta topire accelerata a gheturilor arctice pe timpul verii este un cosmar pentru faimosul urs polar, dar o speranta pentru gigantii globali ai petrolului precum Royal Dutch Shell, Exxon Mobil, ConocoPhillips, British Petroleum, Statoil, Norsk Hydro sau Total. Rusii spun ca Polul Nord le apartine "In cercurile industriei petroliere, Oceanul Arctic devine un subiect fierbinte, desi acesta nu intereseaza deocamdata si comunitatea investitorilor. Dar credem ca, foarte curand, se vor auzi tot mai multe despre regiunea arctica si despre potentialul pe care il reprezinta pentru industria petrolului", spuneau MacMahon si Clint la inceputul acestui an. Nimic mai adevarat, peste vara spiritele s-au incins pe tema Polului Nord. Intorsi dupa o expeditie de 45 de zile in zona, 50 de cercetatori rusi de la Institutul de Cercetare si Oceanografie din Sankt Petersburg aveau sa afirme, la sfarsitul lunii trecute, ca Polul apartine Rusiei. Odata cu o mare parte din apele Oceanului Arctic. Vladimir Putin, liderul de la Kremlin care promite de ani buni ca va reda Rusiei maretia sa si o va transforma intr-un imperiu energetic, priveste si el cu speranta spre nord, dar si cu un puternic simt al proprietatii. Polul, inca inghetat bine, este acum al nimanui, dar se ingrijeste de el o comisie a Natiunilor Unite. Fiecare din cele cinci tari cu iesire la Oceanul Arctic controleaza doar o zona economica de 200 de mile marine de-a lungul coastelor lor. Dar niciuna dintre aceste zone nu cuprinde si Polul Nord. Insa potrivit Conventiei Maritime a ONU, zona economica a unei tari poate fi extinsa pana la 150 de mile marine si chiar mai mult, daca tara respectiva poate dovedi ca platforma continentala subacvatica este o extensie naturala a teritoriului sau si are o structura geologica similara. Lucru pe care incearca acum rusii sa-l faca. Cercetatorii din Sankt Petersburg pretind ca au facut o descoperire extraordinara, ca fasia Lomonosov leaga in mod direct coasta nordica a Rusiei de pol si, prin urmare, o mare parte din Oceanul Arctic apartine Rusiei, cu tot cu Polul Nord. Zona masoara 1,2 milioane de kilometri patrati, cat Franta, Germania si Italia la un loc. SUA, fara putere in disputele teritoriale de la nord Aici se afla insa si o rezerva de petrol si gaze naturale estimata de rusi la 10.000 de miliarde de tone. Ei spun insa ca in sectorul arctic care le apartine se afla si rezerve minerale - diamante, aur, magneziu, nichel, cositor si platina - in valoare de aproape 2.000 miliarde de dolari. Nu este prima oara cand rusii incearca sa-si anexeze o portiune din apele internationale de la Polul Nord. In 2001, Moscova a inaintat Comisiei ONU o solicitare prin care incerca sa impinga granita maritima a tarii dincolo de zona economica, de 200 de mile, deja existenta. Cererea a fost insa respinsa. Asta nu inseamna totusi ca Rusia renunta. Urmatoarea intalnire a Comisiei ONU care da verdicte in cazurile de pretentii teritoriale maritime ale tarilor se va intruni din nou in 2009. Actiunile Moscovei ii alarmeaza deja pe americani, prinsi in ultimii 13 ani intr-o dezbatere interminabila pe tema ratificarii Conventiei Natiunilor Unite cu privire la dreptul maritim international. Aceasta lege a marilor este cea mai importanta unealta pentru rezolvarea disputelor privind drepturile de exploatare si rutele navigationale din apele internationale. Rusia si alte 154 de state au ratificat tratatul, dar nu si SUA, care sustin ca acest cadru legislativ confera ONU o putere prea mare de decizie. Multi se tem insa ca, daca SUA nu ratifica tratatul, Rusia nu va avea practic un opozant serios in fata ONU. Drumurile companiilor energetice duc acum la Polul Nord Setea de petrol a planetei, alimentata de economiile emergente precum China si India, tine deja pretul petrolului la niveluri inalte, motiv pentru care tarile lumii si-au intensificat goana dupa noi rezerve. Gigantii mondiali ai industriei energetice sunt la fel de angajati in acest drum spre El Dorado, din Oceanul Arctic. Costurile lucrului in tinuturile nordice extrem de reci este de cinci ori mai mare decat in Golful Mexic , de exemplu. Si chiar daca cea mai mare parte a gheturilor se va topi, apele sunt foarte adanci, ajungand si la 4.000 de metri. Cu toate acestea, dificultatile tehnice pe care le reprezinta extractia hidrocarburilor din Oceanul Arctic nu sperie pe nimeni. Shell pregateste de mai bine de zece ani cel mai amplu program de explorare al sau, in apele din vecinatatea Polului Nord. Costurile sunt estimate la 200 milioane de dolari. Dar este practic vorba despre trecerea unei noi frontiere in industria petroliera si de gaze naturale. Shell vrea sa sparga gheata in Marea Beaufort Compania olandezo-britanica anunta ca, incepand de luna viitoare, o mica armata de vase pe care a deplasat-o deja in zona va incepe sa foreze la 48 de kilometri in largul coastei Alaska. Autoritatile estimeaza ca aici, in Marea Beaufort, se afla 8 miliarde de barili de petrol si aproape 30.000 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Companiile petroliere Repsol din Spania, Norsk Hydro din Norvegia si ConocoPhillips din SUA sunt si ele pregatite sa calce pe urmele Shell, daca rezultatele explorarii sunt satisfacatoare. In ciuda opozitiei din partea comunitatilor locale si a militantilor pentru protectia mediului, autoritatile americane au dat, in februarie, companiei olandezo-britanice, unda verde pentru demararea proiectului. Saptamana trecuta insa, un tribunal federal din San Francisco a cerut Shell sa opreasca operatiunea, pentru ca organizatiile de mediu si populatia eschimosa din zona cer mai mult timp sa studieze efectele negative pe care forarile le pot avea asupra faunei si florei marine. Urmatoarea audiere va avea loc in august, iar daca Shell nu are castig de cauza ar putea fi nevoita sa-si amane cu un an programul, din cauza conditiilor meteo. Shell, care si-a abandonat explorarile in apele arctice ale SUA in urma cu 21 de ani, vrea sa se intoarca acolo sa foreze pana la 4.267 metri adancime. Ar depasi cel mai adanc foraj din apele arctice cu 914 metri. Marea Barents, noul stoc de gaze naturale al Europei Independent de schimbarile climatice, exploratorii hidrocarburilor din zona Polului Nord merg inainte. Compania petroliera a statului norvegian, Statoil, demareaza, in decembrie anul acesta, productia la rezerva de gaze naturale Snoehvit, prima exploatare din Marea Barents. Norvegienii folosesc un echipament foarte avansat, amplasat pe fundul apei si controlat de la distanta, din orasul Hammerfest, printr-un cablu subacvatic ce masoara 145 de kilometri. Tot anul acesta, dar in octombrie, incepe productia si la Ormen Lange, cel mai mare proiect de gaze naturale de pe platforma continentala norvegiana, cu costuri estimate la 10 miliarde de dolari. Rusia va dezvolta si ea, prin Gazprom si partenerul sau francez Total, proiectul Shtokman, care se afla tot in Marea Barents, in apele teritoriale rusesti, si are rezerve de zece ori mai mare decat Snoehvit. Norvegienii spera ca tehnologia lor sa-si dovedeasca utilitatea si la Stokman, mai ales ca rusii vorbesc despre un alt posibil partener strain pentru exploatarea uneia dintre cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Rutele arctice pot schimba fata transportului maritim de marfuri mericana de transporturi OmniTrax Inc. a cumparat un micut port canadian, Churchill, din Manitoba, cu doar 7 dolari americani. Portul, aflat in Pasajul de Nord-Vest, profita acum din plin de efectele incalzirii globale si de lungirea sezonului navigabil. Venitul, pe care americanii de la OmniTrax il vor castiga datorita transportului de marfuri, este deja estimat la 100 milioane de dolari pe an. Asa cum rusii si americanii se cearta pe Marea Beaufort, iar norvegienii si rusii pe Marea Barents, americanii si canadienii se cearta pe Pasajul de Nord-Vest. Canada sustine ca ruta arctica se afla in apele sale teritoriale, in timp ce SUA sustin ca este vorba de ape internationale. La inceputul acestei luni, premierul canadian, Stephen Harper , a spus ca va mari numarul patrulelor pentru securizarea zonei si va construi un port maritim. "Canada are un cuvant de spus cand vine vorba de apararea suveranitatii sale in zona arctica. Nu trebuie sa mai existe niciun dubiu ca acest guvern o va face", a zis Harper. Pestii se muta in alte ape teritoriale Pasajul de Nord-Vest, care este deschis doar pe o perioada foarte scurta pe an, in timpul verii, ar putea deveni navigabil pentru mai multe luni. Nu va fi probabil operabil mai devreme de 10-20 de ani si necesita importante investitii, constructia de porturi s.a.m.d. Dar cand acest lucru se va intampla, ruta maritima care va lega Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific va avea un impact major asupra navigatiei. Prin apele arctice, si nu prin Canalul Panama , timpul de navigatie intre Germania si Alaska s-ar scurta, de exemplu, cu 60%. Topirea ghetii de la Pol va scurta insa si voiajele intre nordul Asiei si Europa, cu 40%. Iar prin Oceanul Arctic sunt cel putin trei rute maritime care pot schimba harta transportului de marfuri pe mare. Un alt efect al incalzirii globale pe care il resimt tarile arctice este migratia pestilor, in ape mai reci, pe masura ce ghetarii se retrag. Iar Marea Bering, de exemplu, furnizeaza aproape jumatate din pestii si fructele de mare care ajung pe mesele americanilor si o treime din cele destinate rusilor. Din cauza incalzirii globale, bancurile de pesti vor ajunge, mai devreme sau mai tarziu, in apele teritoriale ale altei tari. Pescarii rusi si norvegieni se plang deja ca trebuie sa inainteze mai mult spre nord, pentru a prinde somon. Din nou se pune problema suveranitatii. Rusii contesta deja pretentiile Norvegiei, care sustine ca apele bogate in peste ce inconjoara Arctic Svalbard Islands ii apartin. Rusia a trimis chiar nave militare in zona pentru a sfida garda norvegiana de coasta si pentru a-si supraveghea propriile pescadoare.