Social

Poloniul 210, transportat cu geanta diplomatică

Asasinul fostului spion rus Aleksandr Litvinenko a transportat o fiolă mică de otravă într-o geantă diplomatică, astfel încat să nu fie descoperită la vamă sau de poliţie, scrie cotidianul britanic "Daily Mirror". "O ambasadă din fosta Uniune Sovietică ar putea fi implicată. Ar elimina orice risc de a fi interceptată. Otrava şi umbrela folosite pentru asasinarea disidentului Gheorghi Markov în anii 70 au fost aduse în acest fel", a declarat o sursă din cadrul forţelor speciale ale poliţiei. Litvinenko declarase că este monitorizat de un diplomat, Viktor Kirov, care se află în prezent în Rusia. Înainte să plece, Viktor Kirov era consul la Ambasada Rusiei . "ştiu că este implicat în activitatea de spionaj şi, printre altele, îmi monitorizează mişcările", a declarat Litvinenko, cu opt zile înainte să moară. Anchetatorii sunt convinşi că poloniul 210, substanţa cu care a fost ucis Litvinenko, a fost pus în mancarea acestuia. Ofiţerii doresc să interogheze doi cetăţeni ruşi şi un italian - Mario Scaramella - care au mancat şi au băut cu acesta la 1 noiembrie. Fostul spion intrase în posesia dosarului Iukos Litvinenko s-a deplasat în Israel în cursul săptămanilor care au precedat moartea sa pentru a se întalni cu un fost membru al conducerii grupului petrolier Iukos, căruia i-a transmis un dosar cu probe despre implicarea Kremlinului în lichidarea grupului de pe piaţa petrolieră rusă, scrie "The Times". Litvinenko i-a transmis dosarul lui Leonid Nevzlin, fost număr doi al grupului petrolier, care, temandu-se pentru viaţa sa, după ce controlul asupra Iukos a fost preluat de statul rus, a fugit la Tel Aviv. "Aleksandr avea informaţii despre delictele comise de guvernul rus", a afirmat Nevzlin pentru "Times". "'El mi-a înmanat mie şi avocaţilor mei documente care fac lumină în afacerea Iukos", a adăugat Nevzlin. Citand surse din randul anchetatorilor, "Times" mai scrie că Litvinenko a descoperit probe "răsunătoare" asupra a ceea ce s-a petrecut în cazul Iukos. Mai mulţi membri ai Iukos au dispărut sau au murit în împrejurări misterioase, în timp ce alţii, precum patronul fostului gigant rus, Mihail Hodorkovski , au fost închişi. Trei britanici, testaţi pentru depistarea substanţelor radioactive Trei persoane au fost îndrumate spre o clinică specială din Marea Britanie pentru a afla dacă au fost expuse substanţelor radioactive, după moartea lui Litvinenko, a anunţat purtătorul de cuvant al Agenţiei britanice pentru Îngrijirea Sănătăţii, citat de Reuters. Potrivit acestuia, peste 450 de persoane au folosit o linie telefonică specială pentru a se informa în legătură cu posibile simptome după expunerea la substanţe radioactive. Dintre acestea, 18 au fost chemate pentru teste, iar trei au fost trimise la o clinică specială. Ieri a avut loc o nouă reuniune a comitetului special Cobra. Presa scrie că la această reuniune s-a discutat existenţa unei ameninţări reale la adresa locuitorilor Londrei, odată cu descoperirea urmelor de radioactivitate în localuri publice.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea