Social

Poliţia va avea o bază de date cu toate infracţiunile

Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor a Poliţiei va procesa toate datele referitoare la infractori şi infracţiuni după un sistem ultramodern folosit în Uniunea Europeană. Modurile de operare vor fi la dispoziţia oricărui poliţist din ţară prin accesarea unei baze de date computerizate. Unul dintre proiectele-pilot demarate vizează realizarea unei baze unice de date, cu toate incidentele petrecute în ţară, urmate de o reprezentare grafică. Acest program, numit "Bursa incidentelor", este aplicat în judeţul Constanţa doar în sezonul estival. Dacă se dovedeşte că sistemul este viabil, "va fi implementat şi în Capitală, după care în toate oraşele mari din ţară", a afirmat Aurel Băloi, şeful UCAI. Astfel, se urmăreşe identificarea zonelor cu risc criminogen, care să permită o delimitare mai bună a perimetrelor de patrulare şi, implicit, o intervenţie promptă. În ceea ce priveşte patrularea, Băloi afirmă că "degeaba s-au dat poliţiştilor maşini noi, pentru că aceştia patrulează haotic. În concluzie, trebuie întocmite hărţi ale infracţionalităţii, după care să se stabilească trasee fixe". Un alt proiect care, conform poliţiştilor, va trebui finalizat pană în decembrie 2007 este "Lucrarea cu caracter penal". Aceasta vizează informatizarea activităţii de cercetare penală, prin realizarea în format electronic a tuturor etapelor procedurale, de la sesizări pană la finalizarea cercetărilor. Teoretic, fiecare poliţist, chiar şi cei din mediul rural, va putea interoga baza de date cu privire la tipicul diferitelor infracţiuni, acesta primind, automat, informaţiile legate de modul în care s-au mai produs incidente identice şi locul unde s-au desfăşurat acestea. Astfel, prin comparaţie, se va putea stabili autorul sau zona unde a mai acţionat infractorul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea