Poezia romaneasca sta intre broscoiul Kermit si Pink Floyd

Cotidianul a provocat sase poeti la o confesiune despre coloana sonora ideala a versurilor lor. Nick Cave, Janis Joplin, broscoiul Kermit, Bjork, Massive Attack , Pink Floyd, Ada Milea si Parazitii sint doar citeva dintre numele pe care poetii romani le-ar pune pe afis daca s-ar trezi peste noapte sa organizeze un concert cu trupele care le exprima cel mai bine poezia. Unii doar viseaza la corespondentele dintre scrisul lor si muzica lumii, altii si-au vazut poeziile cintate de artisti pe care si i-au facut fani incurabili. E cazul lui Emil Brumaru, innebunit dupa felul in care Ada Milea i-a „cintat“ poeziile, si a lui Robert Serban, caruia Ilie Stepan i-a asigurat coloana sonora a volumului „Cinema la mine acasa“, in varianta de pe CD. Serban Foarta, cu o experienta de 11 ani de lectii de pian , tine atit de mult la muzici, ca ne-a cerut sa ii pastram textul intact si fara diacritice. Un caz special e si Nora Iuga, care a compus acum multi ani un ciclu scurt de poezii care sa poata fi citite in ritm de cha-cha, tango sau bolero. Nu le-a publicat niciodata, dar continua sa fie legata de ele cum ramine legata de muzica lui Stravinski si Pink Floyd, dar si de rap, dupa care era innebunita acum citiva ani. Celor mai multi dintre poeti, muzica le circula prin vene ca si naravul scrisului. „Gasesc, absolut intimplator, intr-un geamantan cu carnete vechi, un caiet. Pe tartaj e scris: Caiet de disperari vesele. Iar in caiet, doar citeva rinduri cu data cind au fost scrise. Iata-le: Mi-am distrus viatza pentru Janis Joplin!!! Traiesc din moartea ei. O ascult cu casca. 28 VI 1982.“ Insemnarea ii apartine lui Emil Brumaru, convins ca merita sa treaca in registrul marturisirilor „adinci“: „Chestia e ca Ada Milea, da, dinsa, mi-a «interpretat», cindva, citeva poezii intr-un mod tulburator... Apocrifa 1, Bocet de adult, Cintec de copil, Cintec de pirat (cu asta, cintat prin bombe, ba chiar si la televiziune ... si la radio... si la lansarea Infernalei comedii... a avut un succes de zile mari). Regret imens ca nu s-a tinut de promisiunea de-a inregistra un CD intreg.... Fata asta (pentru mine va ramine mereu o liceana nonconformista) este pur si simplu geniala! Credeti-ma pe cuvint! Nu-l folosesc prea des...“ Cu tot dragul de Ada Milea, daca ar fi si s-ar povesti, hobbitului din Iasi i-ar placea ca Leonard Cohen sa-i cinte poeziile. „Am avut oroare intotdeauna de poezia asociata cu muzica - mai precis, de un anumit tip de poezie (metaforica, lirica) asociata cu muzica instrumentala, «inaripata». Cindva, erau la televizor niste emisiuni de recitari de versuri pe fond muzical. Cam acelasi folosit pentru cadre de natura, curgeri de izvoare, zbor de pasari etc.“ Acesta este tipul de colaj care o exaspereaza pe poeta Simona Popescu. O frecventa sensibila, pe care se prind si versurile, si muzica, exista, dar in alta parte trebuie cautata: „Vad altfel legatura dintre muzica si poezie“, completeaza Simona Popescu. „Cu totul altfel! Ultima mea carte de poezie, «Lucrari in verde. Pledoaria mea pentru poezie», e plina de muzici (de altfel de muzici). Are, la sfirsit, la «generic», si un soundtrack cu formatii, cintareti de toate felurile, de la John Adams si Tori Amos (la litera A) pina la Frank Zappa (la Z). Printre altii: Laurie Anderson, Aphex Twin, Bjork, Kate Bush, Nick Cave, Chopin, The Cure, Jan Garbarek, Phillip Glass, Massive Attack, Carl Orff, Placebo, Schumann, Talking Heads. Cartea e conceputa ca un spectacol. Undeva la subsol (e plina de note de subsol, ca-n «Tiganiada») se face trimiterea la «Muppets Show». De altfel, cintecul meu preferat din carte este «The Rainbow Connection», cintat atit de frumos de broscoiul Kermit“. Poetul care sufera cu ochii dati peste cap, ratacind in golul de un „albastru infinit“, acompaniat, eventual, de o chitara care sa-i inflameze durerea, e o specie care nu numai Simonei Popescu ii provoaca alergii. V. Leac zice ca el scrie poezii care sa placa si sa bucure, si de aici i se trage si apetenta pentru muzici antidepresive: Zdob si Zdub, Planeta Moldova, Ca$$a Loco, Hara, chiar si Parazitii, trupe cu care impartaseste bucuria simpla si refuzul lacrimogenitatii. Livia Rosca ezita sa faca un playlist care sa mearga cu versurile din „Ruj pe icoane“: „In ceea ce-i priveste pe cititori, cred ca ei sint cei mai in masura sa aleaga ce asculta in timp ce imi citesc volumul, chiar daca «Ruj pe icoane» are motouri din versurile cintecelor lui Robbie Williams“. Cit despre propriile alegeri, ele vizeaza mai mult textele melodiilor: „Melodiile care imi plac sint cele care au versuri pe care le ador: «Angie» de la Rolling Stones, «Come Undone» a lui Robbie Williams, «The Final Cut» de la Pink Floyd sau „Me And A Gun“ a lui Tori Amos sint doar citeva exemple“. „Teme diferite, sounduri diverse (electronice, rock, pop, folk), accente sonore puse acolo unde trebuie, melodii lente cind textul o cere, ritmuri mai dure cind e necesar, «spatii» albe, intrari intirziate voit...“, asa arata poezia lui Robert Serban, in varianta muzicala asigurata de Ilie Stepan. Desi poemele ei nu beneficiaza inca de un soundtrack, Nora Iuga stie ce i s-ar potrivi: „Eu cred ca as alege Stravinski. Daca ar fi sa aleg ceva contemporan, m-as intilni cu Pink Floyd prin doua elemente pe care le simt eu atunci cind scriu: dimensiunea melancolica, apasind pedala si coborind intr-o zona aproape tragica, si dimensiunea usor grotesca. Mi se potriveste foarte bine“ . De la lectii de pian la Buxtehude Claviatura computerului „strainez“ pe care-tzi… cant nu are semne diacritice pentru romana. Sper sa se intzeleaga, insa, shi asha. Penuria respectiva, de altfel, nu-mi displace, deoarece, muzical vorbind, obliga la un exercitziu ce aduce cu transpunerea unei partituri in alta gama. Am luat, vreme de 11 ani, ore de pian, particulare dar, in pofida unui asemenea atu (sau, poate, tocmai de aceea), n-ash putea nici, baremi, sa aproximez ce muzica (sau muzician) anume s-ar potrivi cu versurile mele. Unele dintre ele, scrise expres pentru a fi cantate (ca in cazul, arhicunoscut, al Cantafabulelor harazite trupei Phoenix) sau bucurandu-se a posteriori de atentzia unor cantautori shi interpretzi, precum Adina Dimitriu, Ilie Stepan, Mircea Vintila shi, mai deunazi, Ada Milea, consuna fo(a)rtzamente cu partiturile acestor muzicieni. Marea surpriza mi-a facut-o insa, in 1986, un compozitor, Mihai Vartosu, de muzica avangardista „grea“, - care a realizat o seama de variatziuni shi „permutatzii“ vocale shi instrumentale pornind de la o holorima a subsemnatului, anume: „Parfumurile unor crinoline/ par fumurile unor crini. O, line/ par fumurile unor crinoline!“ Lucrarea a fost interpretata pe scena Ateneului Roman, in trista, altfel, primavara a anului mentzionat mai sus. Revenind la orele-mi de pian, trebuie sa adaug ca acela care-mi era profesor, fost organist, in anii antebelici, ai bisericii catolice din Turnu-Severin, avea o vorba (inocenta) de ocara atunci cand invatzacelul dadea gresh: „Du-te la Buxtehude!“. Ignorand, fireshte, ca acesta, Dietrich Buxtehude, fusese un celebru organist shi un compozitor baroc predecesor al lui Johann Sebastian, clavirishtii de 8-9 ani, ca mine, aveau impresia ca e vorba de-o baba-cloantza sau de-un capcaun… De ce n-ash crede, azi, ca Buxtehude e corespondentu-mi ideal?!