Picasso face rime si in romana

Pentru prima data, poemele celebrului pictor au si o varianta in limba romana. Este vorba de antologia publicata la Editura Minerva, in traducerea Irinei Mavrodin. Cind s-a apucat sa scrie poezii, Picasso avea 54 de ani. Se despartise de Olga Kohlova, picta mai putin si desena sporadic. In fiecare zi insa, timp de doi ani, migaleste poezii care in loc de titlu au trecuta data la care au fost terminate. Din 1935, cind i s-a trezit gustul pentru colajele de cuvinte, si pina in 1959, de cind dateaza ultimul text cunoscut, cubistul a continuat sa scrie poeme, chiar daca ritmul n-a mai avut frenezia din primii doi ani. In total s-au adunat 400 de texte, raspindite azi prin colectii particulare sau pastrate, cele mai multe dintre ele, in arhiva Muzeului Pablo Picasso din Paris. Irina Mavrodin, traducatoarea cartii, care semneaza si prefata, aminteste ca pictorul si-a gindit poeziile si in limba materna , si in cea a artistilor din Montmartre, uneori chiar in cadrul aceluiasi poem. Artistul convertit la poezie isi trateaza textele asa cum isi trata si pinzele. Suprafetele in care diferenta dintre subiect si fundal e desfiintata au ca pandant, in poeme, acelasi refuz al coerentei. Doar citeva semne trimit la imagini ori stari, insa legaturile dintre ele sint aleatorii, iar cauzalitatea - exclusa. Pasaje compacte de text, din care rima si ritmul ratacesc rupte de traditie, iar imaginile se aglomereaza urmind o logica de potpuriu, trimit la definitia pe care Bréton o dadea noii poezii, in celebrul „Manifest“ al suprarealismului, din 1924: „Dicteu al gindirii, in absenta oricarui control exersat de ratiune, in afara de orice preocupare estetica ori morala“. Jocul cu poeticile avangardei se ghiceste aproape in fiecare decupaj din poemele mai ample ale pictorului: „Choux à la crème al cochetei dorinte de a praji gramada de reverente agatata de perii animalului furios asculta atent cu urechea lipita de aroma cimbrului litaniile loviturilor de bici ce-i salta zglobiu in glezne si ce trista-i soarta care cerseste indura mingiierile mirosului de usturoi prajit cu cepe si cu tomate“. Tehnica prescrisa de Bréton, desi sustine o buna parte din poemele lui Picasso, e tradata de pasaje care dezvaluie lucrul pictorului asupra formei. Grupaje de imagini, reluate in poeme diferite, dar si fixatia pe alaturari de o violenta voita si cautata scot poezia cubistului din spectrul generos al suprarealismului. O data ce epuizeaza regia delirului oniric, Picasso, asemenea dadaistilor, intra cu foarfeca in dictionar, insa colajele lui nu pierd niciodata semnele unei ordini recognoscibile. Chiar masacrata, sintaxa inca sustine reminiscentele unor trairi puternice, pe care recursul poetului la abstract si obiectual nu reuseste sa le mascheze. Alteori, avalansa imagistica e suspendata de poeme minimaliste, in care obiectele firescului de fiecare zi se lasa privite fara descrieri care sa le recomande. Lectia lui Pound, tentatia suprarealismului, jongleria cu artificiile dadaiste, fiecare dintre mecanismele care au accelerat mersul poeziei la inceputul secolului a fost vizitat si exploatat de pictor. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro