Social

Peste 1600 de teroristi ameninta Marea Britanie

Peste 1.600 de persoane, membre a 200 de grupări sau reţele, sunt implicate în mod activ în activităţi teroriste, pe teritoriul Marii Britanii. Avertismentul a fost lansat de şeful Serviciului de Informaţii Interne Britanic. Potrivit BBC , Eliza Manningham-Butler, şeful MI5 , a precizat că agenţii săi şi forţele de poliţie depun eforturi pentru anihilarea celor 200 de grupări teroriste, ai căror membri au fost, în majoritate, identificaţi şi se află sub strictă supraveghere. Aceştia sunt angajaţi în pregătirea sau participarea la acte teroriste, atat pe teritoriul britanic, cat şi în alte state. Marea Britanie are de înfruntat un risc permanent şi nu o serie de incidente izolate, a mai avertizat directorul general al Serviciului de Informaţii Interne, care a declarat că MI5 are informaţii despre existenţa a 30 de comploturi teroriste. Manningham-Butler a mai spus că teroriştii ar putea pregăti chiar atentate cu arme nucleare sau chimice. Grupările teroriste de pe teritoriul Regatului sunt fie coordonate de reţeaua al-Qaida în Pakistan, fie doar influenţate de aceasta. Declaraţiile şefului MI5 survin la cateva zile de la condamnarea la cel puţin 40 de ani de închisoare a britanicului Dhiren Barot, pentru complot în vederea comiterii de atentate pe teritoriul Marii Britanii şi al Statelor Unite.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea