Social

PD cere postul de premier prin gura lui Stolojan

Liderul Partidului Liberal Democrat, Theodor Stolojan, a afirmat sambătă, la Realitatea TV, că PD ar trebui să deţină şefia guvernului, ca urmare a schimbării raporturilor de forţe din cadrul Alianţei D.A. Stolojan a precizat că, potrivit protocolului de funcţionare a A.D.A., primul-ministru este desemnat de formaţiunea care deţine cei mai mulţi parlamentari . "La ora actuală, nu am făcut o socoteală, dar cred că PD-ul are mai mulţi parlamentari", a argumentat fostul consilier prezidenţial. Documentul care stă la baza funcţionării Alianţei, semnat la 28 septembrie 2003 de către actualul preşedinte Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, în calitate de şefi ai celor două partide componente, prevede că persoana care va ocupa funcţia de prim-ministru va fi desemnată de către copreşedinţia Alianţei. În cazul în care cei doi copreşedinţi nu vor ajunge la un acord, candidatul la şefia Executivului va proveni din formaţiunea cu cei mai mulţi parlamentari. Boc: Nu vrem alt prim-ministru, ci anticipate Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat, ieri, că problema schimbării premierului Tăriceanu cu un reprezentant al PD nu s-a discutat nici în partidul pe care-l conduce şi nici în interiorul Alianţei D.A. "Pe actualul protocol este greu să acceptăm o asemenea interpretare", a spus Boc, referindu-se la afirmaţia lui Stolojan, care a susţinut că democraţii ar trebui să preia conducerea guvernului întrucat, în prezent, au mai mulţi parlamentari. Preşedintele PD a explicat că protocolul Alianţei D.A. prevede că funcţia de premier revine partidului care a avut cei mai mulţi parlamentari la momentul alegerilor. "Soluţia unui guvern stabil nu este schimbarea premierului între PNL şi PD, ci găsirea unei majorităţi parlamentare stabile. O astfel de majoritate poate fi alcătuită doar prin alegeri anticipate", a declarat Boc. Vineri, şi vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde a apreciat că în 2007 ar putea avea loc alegeri anticipate. PC ar putea să nu-l mai sprijine pe Tăriceanu Conservatorii iau în calcul posibilitatea schimbării strategiei politice a partidului, inclusiv în privinţa susţinerii actualului guvern. Ei au anunţat, prin secretarul general adjunct Codrin Ştefănescu, că îşi rezervă dreptul de a colabora cu orice formaţiune parlamentară. "Strategia noastră va fi schimbată în perioada următoare. Noi am devenit partid de opoziţie şi am devenit liberi să tratăm cu oricine, unde avem interesul", a spus Ştefănescu. Acesta susţine că Radu Berceanu "îşi face încălzirea, undeva pe tuşă", pentru postul de premier, funcţie pe care o va ocupa pană la organizarea alegerilor anticipate. Potrivit "surselor" lui Codrin Ştefănescu, următorul pas va fi instalarea lui Theodor Stolojan în fruntea guvernului şi a lui Gheorghe Flutur în postul de viceprim-ministru. Ce prevede protocolul Alianţei D.A. 2.5.1.1. Candidatul Alianţei pentru postul de prim-ministru se desemnează de către copreşedinţia Alianţei 2.5.1.2. În cazul în care copreşedinţia nu ajunge la un acord, candidatul Alianţei pentru postul de prim-ministru se desemnează de către partidul cu cel mai mare număr de parlamentari. PNL a pierdut majoritatea PD are, în prezent, 71 de reprezentanţi în Legislativ. PNL mai poate contabiliza doar 52 de deputaţi şi senatori, după ce 28 de aleşi au trecut la PLD. Potrivit situaţiei actuale, democraţii au 50 de deputaţi şi 21 de senatori. Liberalii au rămas cu 32 de deputaţi şi 20 de senatori.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea