Social

PC vrea să-l îndepărteze pe Dinescu de "cazul Felix"

Apărătorul lui Dan Voiculescu în disputa cu CNSAS, Sergiu Andon , a făcut cunoscut, ieri, că PC strange probe pentru a dovedi că Mircea Dinescu , membru al Consiliului, s-a antepronunţat în "cazul Felix", devenind incompatibil. Andon a semnat un comunicat de presă în care se precizează că decizia preşedintelui conservatorilor de a se prezenta la CNSAS, după revenirea sa din concediu, va fi condiţionată de soluţionarea cererii privind recuzarea lui Dinescu din Colegiul instituţiei. Avocatul liderului PC a mai anunţat că ia în calcul, separat de cererea de recuzare , formularea unei plangeri penale împotriva lui Mircea Dinescu. Sergiu Andon a arătat, totodată, că Dan Voiculescu va "analiza în spirit cooperant" invitaţia adresată de membrii CNSAS pentru o nouă audiere , dar decizia va fi luată în măsura în care din invitaţie nu reiese că aceştia îl privesc ca pe o persoană vinovată. Pe de altă parte, Mircea Dinescu a declarat că ceea ce face Andon e "o găinărie de avocat mărunt". El susţine că membrii Colegiului CNSAS nu pot fi recuzaţi, întrucat au fost numiţi de parlament, Legislativul fiind singurul în măsură să facă acest lucru. "Noi chiar ne-am pronunţat. Totul e o gargară. Noi pe Voiculescu nu-l chemăm la audieri, ci chiar el a cerut asta. Nu ne mai putem antepronunţa pentru că deja ne-am pronunţat", a spus Mircea Dinescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea