Social

Păruială între femeile din PD

Două reprezentante de marcă ale Partidului Democrat, Ana Maria Cristina, preşedinte al Agenţiei Romane de Investiţii Străine ( ARIS ), şi Gabriela Vasile, vicepreşedinte la aceeaşi agenţie, au intrat în conflict deschis şi se acuză reciproc de fraudă şi corupţie. Conflictul a devenit public după ce, ieri, Ana Maria Cristina a fost convocată la Palatul Victoria, la secretarul general al guvernului, Radu Stroe. "Preşedintele ARIS a fost chemat la guvern pentru a prezenta explicaţii în legătură cu acuzaţiile de corupţie apărute în ultimele ore. Au fost prezentate documente prin care preşedintele instituţiei a încercat să susţină aceste acuzaţii", au afirmat surse de la Palatul Victoria, citate de Mediafax. Documentele prezentate lui Stroe de Ana Maria Cristina o incriminau pe Gabriela Vasile, acuzată că a acceptat diferite produse de la un investitor străin. În replică, vicepreşedinta ARIS a afirmat că a primit de la un investitor chinez un cadou simbolic: o pungă cu ţigări chinezeşti şi lenjerie de pat. Ea a susţinut că, ulterior, a donat acest cadou unui cămin de bătrani. Afacerile preşedintei ARIS Gabriela Vasile, vicepreşedinte la ARIS, nu s-a mulţumit, ieri, să respingă acuzaţiile pe care i le-a adus şefa ei directă, dar a şi contraatacat şi a susţinut că Ana Maria Cristina este "suspectă de corupţie". "Spre exemplificare, firma Agresiv Media SRL, care asigură administrarea site-ului web al ARIS, se ocupă şi de promovarea lanţului de magazine Mini Prix, firmele la care are interes preşedintele ARIS. Preţul contractului încheiat cu ARIS, semnat de însăşi preşedintă, este de circa 11 ori mai mare decat costul aceloraşi servicii (site-ul Mini Prix) pe care Agresiv Media le-a prestat firmei M-Chic SRL, firma conexă Mini Prix. Este important să arăt că Ana Maria Cristina este asociat în firma Mini Prix Discount Concept SRL", se arată într-un comunicat semnat de Gabriela Vasile. Potrivit Gabrielei Vasile, soţul preşedintei ARIS este asociat cu un cetăţean israelian, ceea ce poate reprezenta un posibil conflict de interese . "Este importantă asocierea familiei Cristina, în ceea ce priveşte interesele private economice cu cetăţeanul israelian, deoarece ARIS promovează investiţiile străine în Romania şi acordă avize pentru obţinerea vizelor de lungă şedere în Romania investitorilor din ţările Asiei, Africii şi Americii de Sud, iar lanţul de magazine Mini Prix comercializează produse pe care le importă din ţări ai căror investitori au nevoie de astfel de avize în Romania", mai susţine vicepreşedinta ARIS. Senatorul Marinescu, protectorul rivalelor Gabriela Vasile şi Ana Maria Cristina au un numitor comun: cariera lor politică în PD a fost sprijinită de aceeaşi persoană, senatorul Marius Marinescu . Acesta a devenit celebru prin faptul că, prin 2003, a părăsit, temporar, partidul, luand cu el WC-ul şi bideul, pe care le instalase la sediul PD din Aleea Modrogan. Atunci a plecat din PD, odată cu Marinescu, şi Ana Maria Cristina, dar, după un timp, cei doi au revenit. În prezent însă, Ana Maria Cristina face parte din grupul Anca Boagiu-Maria Petre. Rivala ei, Gabriela Vasile, a ajuns vicepreşedinte la ARIS cu sprijinul organizaţiei oamenilor de afaceri din PD, condusă de senatorul Marinescu. Ana Maria Cristina are toate şansele să iasă caştigătoare din conflictul cu Gabriela Vasile, întrucat Marinescu este certat cu tot mai mulţi lideri ai PD, fiind ameninţat cu excluderea.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea