Social

Paradis democrat cu bani de la CEC

Deputatul PD Dumitru Puchianu si-a deschis un paradis acvatic in Brasov cu un credit de 10 milioane de euro la CEC. Complexul de divertisment si sanatate pe care deputatul PD Dumitru Puchianu si familia sa l-au inaugurat ieri in Brasov se numeste „Paradisul Acvatic“. Acesta se intinde pe trei hectare si este dotat cu sase bazine moderne cuprinse intre 70 si 300 de metri patrati. Cinci dintre acestea pot fi acoperite pentru a functiona si in timpul iernii. Investitia familiei Puchianu in acest centru de agrement se ridica la 12 milioane de euro. Din declaratia de avere postata pe site-ul Camerei Deputatilor nu reiese insa ca deputatul democrat ar fi atit de bogat incit sa suporte o asemenea investitie. Puchianu sustine insa ca nu a fost deloc complicat. „Este foarte simplu. Daca eu nu sint bogat, firma pe care o detin impreuna cu sotia mea a avut capacitatea si bonitatea de a obtine un imprumut de la o banca. Este vorba de un imprumut de 32 de milioane de lei noi la CEC (echivalentul a aproximativ 10 milioane de euro - n.r.)“, ne-a explicat Puchianu. Este vorba de firma DIP&GIP SRL din Zarnesti, unde deputatul PD are 90% dintre actiuni, iar restul de 10% sint detinute de sotia acestuia, care este si administratorul firmei. „Firma mea este o firma cu 17 ani de activitate. Este una dintre cele mai mari firme de panouri de lemn pentru productia de mobila, iar in 1996-1997 a fost cotata printre primele 100 de intreprinderi mici si mijlocii“, justifica deputatul Puchianu creditul primit. CEC este singura banca de stat care mai exista in Romania, dupa ce incercarea de privatizare a ei a esuat la inceputul acestui an.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea