Social

Pamuk , premiat la Neptun

Colocviul organizat anual de Uniunea Scriitorilor din Romania a acordat, duminica seara, Premiul Ovidius si Premiul Festivalului.

In acest an, s-a produs la malul Marii Negre o premiera. Dupa o seama de scriitori aflati de mai multi ani printre nobelizabili, Premiul „Ovidius" i-a revenit unui recent laureat al Nobelului, Orhan Pamuk .

Presedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, a amintit in Laudatio importanta operelor scriitorului stabilit in Statele Unite, „legat de Istanbul si de Turcia, tara pe care o critica iubind-o". Inmanarea premiului i-a revenit ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.

Scriem pentru lumea intreaga

Facand o reverenta catre sala plina de scriitori, posesorul atator premii internationale de prestigiu s-a declarat extrem de onorat de distinctia primita, in locul de exil al marelui poet latin, loc in care insa opera lui este omagiata: „Nu exista cuvantul exil pentru un scriitor caruia ii place sa scrie. Acest premiu este o dovada a faptului ca noi reusim sa construim acasa peste tot in lume".

Dupa premiere, dupa cina festiva, Orhan Pamuk, insotit de editorii sai din Romania, Irene si Grigore Arsene, de traducatoarea Luminita Munteanu, care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru talmacirea volumului lui,

„ Cartea neagra ", si de doi bodyguarzi, a ramas, pana la orele mici ale diminetii, pe terasa Casei Scriitorilor „Zaharia Stancu" de la Neptun, in colocvii prelungite cu scriitorii romani si straini.

Copilul teribil al literaturii ruse

Premiul Festivalului (5.000 de euro) pentru un tanar scriitor a revenit tinerei de 24 de ani, Irina Denejkina , autoare ale carei carti au fost deja traduse in 14 limbi. In Romania i-a aparut volumul „Votca – Cola", publicat ca si Orhan Pamuk la Editura Curtea Veche . Scrierile ei apartin unui realism exacerbat, specific momentului actual, in care experientele-limita, drog, sex, sordid ocupa un loc important.

Premiul, oferit de Primaria Mangaliei, i-a fost inmanat de primarul orasului, Zanfir Iorgus. „Sunt surprinsa ca am primit acest premiu, pentru ca nu am castigat niciodata, nici macar la Loto. Nu am castigat niciodata un premiu", a declarat Irina Denejkina.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea