Social

Orice dement isi poate lua o arma cu aer comprimat

Două incidente, petrecute în ultima lună în Bucureşti, au adus în atenţia opiniei publice problema pistoalelor cu aer comprimat , vandute „la liber” oricărui roman care a împlinit 18 ani. Pe 29 mai, un motociclist a scos pistolul din borsetă şi a tras de la mică distanţă într-un taximetrist care îl jenase în trafic, iar pe 27 iunie un tanăr care se plimba cu soţia sa a fost împuşcat de două ori în picior de un individ care trecea prin zonă. În ambele cazuri, arma a fost folosită în situaţii care nu aveau de-a face cu legitima apărare, pentru a agresa o persoană care nici măcar nu avea cum să riposteze. Actualul regim al acestor arme este atat de permisiv, încat orice dezaxat îşi poate procura una, de la orice magazin specializat sau chiar de la diverşi particulari . Te prezinţi la poliţie cu buletinul şi cazierul şi obţii automat aşa-numita „dovadă a notificării”, valabilă 30 de zile. „Înarmat” doar cu dovada, cu banii şi cu buletinul, fără permis de port-armă, vizită medicală sau testare psihologică, intri în magazin, îţi alegi pistolul şi îl cumperi. Singura obligaţie legală este apoi declararea armei la poliţie în termen de 5 zile. La fel, dacă vrei să cumperi pistolul de la un particular, trebuie doar să faci un act la notariat şi să declari arma la poliţie. Dacă ar fi vorba despre nişte jucării cu care abia poţi speria porumbeii, poate că lejeritatea cu care aceste arme sunt vandute „la liber” ar fi de înţeles. Dar, pe langă „pocnitorile” cu care abia poţi zgaria un maidanez agresiv, există şi pistoale cu aer comprimat extrem de puternice şi performante, care, folosite de la mică distanţă, pot produce răni grave sau chiar decesul victimei. Arme ca Gamo Compact .177 au o viteză de ieşire a proiectilului de 360 de metri pe secundă şi sunt departe de a reprezenta varful de gamă în domeniu. Anumite modele pot ajunge, cu minime modificări ale supapei şi ale camerei de compresie, la viteze de ieşire impresionante, de aproape 600 de metri pe secundă. Inutil să mai spunem că trăgand de la mai puţin de un metru asupra unei persoane cu un astfel de pistol ai toate şansele să provoci o tragedie. Din punctul de vedere al Poliţiei însă, toate aceste arme sunt încadrate în categoria celor neletale, chiar dacă oamenii legii ştiu şi ei prea bine că există pistoale cu aer comprimat capabile să provoace mult mai mult decat o simplă vanătaie. Surse din cadrul Poliţiei Capitalei ne-au declarat că magazinele de la noi nu importă oficial modele cu viteza de ieşire mai mare de 220 de metri pe secundă, aceasta fiind limita maximă permisă de Legea nr. 295 / 2004. Din păcate însă, în legea referitoare la regimul armelor şi muniţiilor există „găuri” uriaşe, care fac ca deţinerea ilegală şi chiar folosirea unor asemenea arme să fie practic la îndemana oricui. În primul rand, în anexa care cataloghează tipurile de arme se spune într-adevăr că pistoalele cu aer comprimat intră în categoria armelor neletale dacă au o viteză de ieşire a proiectilului în limita stabilită de legislaţia europeană (220 de metri pe secundă). Doar că, printr-o bizară scăpare, legislativul a omis să treacă pistoalele care depăşesc această viteză de ieşire a proiectilului în categoria armelor letale, astfel că, practic, situaţia acestor arme nu e legiferată în nici un fel! În al doilea rand, nerespectarea regimului armelor neletale este, în cele mai multe cazuri, o simplă contravenţie. Astfel, conform articolului 132, dacă după cumpărarea pistolului „uiţi” să te mai prezinţi la poliţie ca să declari arma, eşti pasibil de amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 de RON. Dacă îţi etalezi arma în locuri publice , beat criţă, scapi cu amendă între 1.000 şi 2.000 RON, iar dacă faci uz de ea în alte condiţii decat cele prevăzute de lege, tot nu ajungi la puşcărie, doar trebuie să bagi ceva mai adanc mana în buzunar, amenda fiind de 2.000-5.000 RON.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea