Social

#concedieri la stat

Orban anunta concedieri la stat

Premierul Ludovic Orban a declarat ca nu vor fi afectate veniturile romanilor, iar Guvernul intentioneaza sa majoreze salariile si pensiile, insa a facut referire la o posibila reducere a personalului bugetar. 

„Dacă va fi necesar, vom optimiza structurile instituţiilor publice, mai scăpăm de unii care nu-şi fac treaba. Oricum trebuie să facem simplificare, debirocratizare, digitalizare, oricum trebuie să face un audit, o evaluare a instituţiilor publice şi, în mod evident, e posibil să fie redus numărul de angajaţi în sectorul public” a declarat prim-ministrul, precizând că sunt în pericol cei obişnuiţi să se facă că muncesc.

In ceea ce priveste deficitul bugetar, Ludovic Orban a afirmat că acest deficit bugetar trebuie privit şi în contextul situaţiei financiare de la care a pornit România.

„România a plecat de la un deficit moştenit de 4,6%. Deficitul de 9,1 trebuie privit şi în dinamica lui, este un deficit pe care l-ai păstrat din anul anterior. Alte ţări se duc la deficite mai mari în condiţiile în care nu aveau deficit. La noi, creşterea deficitului este mai mică decât creşterea deficitului în alte ţări europene. Inclusiv dinamica Produsului Intern Brut raportat la media europeană ne plasează cu 2,4% PIB într-o situaţie mai bună decât media europeană. În România, de exemplu, a crescut salariul mediu net”, a afirmat premierul Ludovic Orban.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea