Social

#stat #dobanzi #banci #norme #rate #credit #programul prima casa #conditii #prima casa

Opt din 20 de banci nu dau credit pentru "Prima Casa"

Programul “ Prima Casa ” da deja primele erori. Doar jumatate dintre bancile care trebuiau sa ofere credite pentru achizitionarea unei locuinte in cadrul programului guvernamental, se tin de promisiune, in timp ce restul se cearta cu Ministerul de Finante. Asta in timp ce responsabilii din Guvern nu stiu nimic in acest sens.

Cele 20 de banci inscrise in “Prima Casa” urmau sa inceapa acordarea creditelor de pe 15 iulie. Acest lucru nu se intampla insa decat cu jumatate dintre ele. Potrivit Gandul, celelalte banci, care nu dau imprumuturile din cadrul programului in care s-au inscris, asteapta ca Guvernul si institutiile subordonate lui – Ministerul Finantelor, Ministerul Justitiei, Fondul de Grantare etc. sa clarifice lista de probleme pe care, spun reprezentantii bancilor, au trimis-o catre guvernanti.

Se pare ca una dintre probleme este legata de conventia pe care bancile trebuie sa o semneze cu Fondul de Garantare a Creditelor. Aceasta conventie, care stabileste drepturile si obligatiile contractuale ale celor trei parti implicate, respectiv banca, Fondul de Garantare a Creditelor si client, precum si modalitatea in care se acorda si se plateste garantia, este inca motiv de disputa intre Ministerul Justitiei si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Probleme la actele si intelegerile dintre banci si stat

Reprezentantii bancilor care nu au inceput acordarea imprumuturilor spun ca nu vor sa ofere creditele pana nu se rezolva problemele, adaugand faptul ca institutiile bancare care au inceput deja sa dea bani in acest program spera ca aceste probleme sa se rezolve din mers. Pana atunci insa, persoanele care vor sa achizitioneze un credit prin Programul “Prima Casa” se lovesc doar de diplomatia functionarilor bancari de la institutiile care nu ofera astfel de credite.

In ceea ce priveste pozitia oficiala a Guvernului ministrul Finantelor Gheorghe Pogea a declarat ieri ca “ programul Prima Casa functioneaza”, nedorind sa comenteze motivele pentru care o parte a institutiilor implicate in proiect nu isi respecta promisiunile.

Gandul prezinta in numarul sau de astazi si lista bancilor care ofera bani pentru “Prima Casa” si a celor care inca nu fac acest lucru, desi si-au luat un angajament in acest sens. Astfel, cele 12 banci care dau credite pentru “Prima Casa” sunt: BRD, Alpha Bank, CEC Bank, ATE Bank, Banca Transilvania , Banca Romaneasca, Volksbank, Piraeus Bank , Emporiki, Intesa San Paolo Bank, Garanti Bank, Millennium Bank . Restul de opt banci care nu dau credite deocamdata sunt: BCR, Raiffeisen, Bancpost, Leumi Bank, Credit Europe, OTP Bank, UniCredit.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea