Social

Omul lui Basescu, locomotiva mineriadei

Pe 14 iunie 1990, sosirea minerilor in Capitala a fost intirziata cu citeva ore de catre inginerul Ioan Manucu, de la Regionala CFR Craiova. Acesta a decuplat energia electrica a caii ferate, cu scopul de a bloca invazia hoardelor de mineri Doua zile mai tirziu, lui Ioan Manucu i-a fost desfacut contractul de munca. Cel care l-a dat afara a fost directorul Regionalei CFR Craiova de la acea vreme, Gheorghe Dobre ( foto ). Acelasi personaj care in prezent ocupa functia de ministru al transporturilor in guvernul Tariceanu
Manucu: Ministrul Dobre a actionat ca trenurile cu mineri sa ajunga la Bucuresti"
Dobre este membru al PD si apropiat al lui Traian Basescu, cu care a lucrat si la Primaria Capitalei
Un alt personaj sinistru: Ion Soricica. Fostul sef al Politiei Rutiere se ocupa in '90 cu circulatia" minerilor prin Bucuresti

Ioan Manucu, fost inginer CFR: Ministrul Dobre a actionat ca trenurile cu mineri sa ajunga la Bucuresti" Inginerul a reusit sa intirzie cu citeva ore sosirea ortacilor in capitala, motiv pentru care a fost concediat de Gheorghe Dobre, actualul ministru al transporturilor
Daca trenurile cu mineri din Valea Jiului ar fi ajuns la Bucuresti noaptea, prapadul care s-a lasat in ziua de 14 iunie peste Capitala, la vedere, s-ar fi intimplat pe bijbiite. Probele care s-au strins ziua ar fi fost mai sarace, si Dumnezeu stie cum s-ar fi petrecut evenimentele la adapostul intunericului.
Inginerul Ioan Manucu, de la Regionala CFR Craiova, a fost cel care in seara de 13 iunie a decuplat energia electrica a caii ferate si a aminat astfel cu citeva ore plecarea din Petrosani a celor trei trenuri speciale formate in Petrosani.
Peste doar doua zile, lui Ioan Manucu ii era desfacut contractul de munca. Cel care il dadea afara era directorul Regionalei CFR Craiova de la acea vreme, Gheorghe Dobre, actualul ministru al transporturilor din guvernul Tariceanu. (Liviu Iolu)


EVZ: Cum ati luat decizia de a intrerupe tensiunea pe calea ferata astfel incit sa-i opriti pe mineri?
Ioan Manucu: Pe 13 iunie eram acasa, in timpul unui meci de fotbal, si m-am interesat la serviciu despre lucrarile pe care trebuia sa le fac a doua zi. Atunci am aflat de trenurile acestea care urmau sa fie introduse in circulatie de la Petrosani la Bucuresti. Trebuiau sa plece la ora 20.00 din Petrosani.

Am aflat de porcaria asta si am venit la gara si le-am zis: Astea nu vor circula electric". Si le-am scos tensiunea de la Valea Sadului, pentru ca nu erau introduse in grafic. Am intrebat: Au patalama?" N-au, atunci nu circula!". Un tren se opreste prin ordin: Nu mai circula". E clar.

Adica e o falsa idee sa spuna cineva ca n-a putut, ca era cu cutitul la git, nu exista! Am vazut un termen nou acum care se foloseste: circulatie spontana. Asa ceva nu exista la calea ferata. Un tren circula reglementar sau nu circula.
Stiati ca acele trenuri sint cu mineri? Ati vazut la televizor ca se pregateste venirea lor?
Ma informase dispecerul meu inainte ca iarasi pleaca minerii cu uratul la Bucuresti. Si le-am zis ca nu circula pentru ca n-au aprobarea mea. Orice tren suplimentar trebuia sa aiba aprobarea dispecerului deoarece era nevoie de un surplus de putere electrica pe acea linie si ar fi putut pune in pericol circulatia celorlalte trenuri.

Dobre personal m-a inlocuit din functie"

Cit au stat garniturile de tren fara curent in Gara Petrosani?
Au stat doua ceasuri, pina cind au facut rost de locomotive diesel. Neavind sursa, n-au plecat.
Ati primit pe loc mustrari de la superiorii dumneavoastra?
A venit personal domnul Gheorghe Dobre, pe atunci directorul Regionalei CFR Craiova, si m-a inlocuit din functie pentru ramura de Tirgu-Jiu. L-a chemat mai apoi pe seful de sectie titular de-acolo ca sa puna tensiunea si au asigurat locomotive diesel pentru circulatia lor oricum ar fi.

Eu n-am periclitat, eu am intrerupt circulatia"

Despre mineri stim ca au ajuns pina la urma la Bucuresti, dar ce s-a intimplat din acel moment cu dumneavoastra?
Mie mi s-a desfacut contractul de munca pe data de 15, cu semnatura actualului ministru Gheorghe Dobre. Si pe 16 iunie 1990, el semneaza un articol in ziarul 0" in care descrie ce s-a intimplat, isi dezvolta opinia personala si ma incrimineaza. A facut un caz pur administrativ de la CFR intr-un caz public. Zicea: Nu, n-a fost o intimplare" si semneaza Gheorghe Dobre.

Era pe-atunci directorul general al Regionalei CFR Craiova. Acum, domnu ministru se dezice de tot, dar dcumentele cu desfacerea contractului meu de munca sint cu semnatura lui.
Ati contestat acea decizie?
Chiar atunci am contestat decizia la Consiliul de Disciplina al Caii Ferate, care analizeaza numai litigiile de disciplina pe linia de siguranta a circulatiei. Mie mi s-a ridicat problema ca as fi periclitat siguranta circulatiei. Eu n-am periclitat, eu am intrerupt circulatia. Una este sa arunci trenul de pe sina si alta este sa opresti trenuri. Sint doua chestiuni diferite.

Eu i-am luat benzina". Dupa sase luni am cistigat la Consiliul de Disciplina, care a retinut numai insubordonarea mea la ordinul expres al directorului Dobre, ordin pe care l-a dat verbal nu scris. Si eu am recunoscut ca a dat ordinul verbal, si am intrat intr-o chestie de insubordonare, nu cu abatere la siguranta.

Au transformat desfacerea contractului de munca intr-o retrogradare pe o functie inferioara.

Sa intre in ancheta cei care au comandat trenurile!"

V-au reprimit ca angajat al Regionalei CFR Craiova. Asta inseamna, implicit, recunoasterea faptului ca trenurile circulau ilegal spre Bucuresti?
Se stia ca aceste trenuri merg ilegal la Bucuresti. Atit in ianuarie, cit si in februarie '90 transportul de mineri s-a facut cu trenuri ilegal puse in circulatie. Pentru trenurile astea din seara lui 13 exista inscrisuri, si eu am telefonogramele. Le are si procuratura, dar eu nu stiu daca ei nu au ascuns dovezile, daca nu au ascuns dosarul...
Sint inscrisuri oficiale?
Sint persoane implicate care au insistat, care au ordonat, care au garantat sau au asigurat transportul minerilor la Bucuresti, chiar fiind avizate de ilegalitate.
Pina la urma, chiar asta era meseria mea, sa opresc trenuri ca sa pot lucra la instalatia electrica. Pentru mine nu era o problema sa opresc un tren. Or, trenurile astea erau perfect ilegale. Iar daca erau legale, comandate, e foarte bine. Prefer atunci sa ma incriminez eu, dar sa intre in ancheta si cei care le-au comandat dinainte si au planuit venirea minerilor la Bucuresti.

Deci evenimentele nu mai sint spontane, ci devin premeditate. Si eu zic ca e premeditat totul, pentru ca nu poti sa iei garnituri dintr-o gara daca nu sint. Or, ca sa fie, trebuie sa le comanzi ori sa anulezi alte trenuri din alte directii.
Ati fost chemat la audieri pentru evenimentele din iunie 1990?
In '98 am fost la generalul Dan Voinea si la colonelul Mihai Popov, pentru cercetarea evenimentului, si le-am dat hirtiile pentru evenimentele care priveau calea ferata. Le-am spus si atunci ca eu am impus in acel moment ca regulamentul caii ferate sa fie aplicat.
Ghinionul meu este ca am fost singurul. Dar pina la urma i-am adus pe mineri la vedere. I-am intirziat. In loc sa se petreaca lucrurile noaptea, ele s-au petrecut pe timpul zilei si au putut fi fotografiati, filmati etc. Daca eu nu ii opream, ajungeau pe la ora 1.00 noaptea. Asa au ajuns la 6.00 dimineata, la lumina. Eu le-am stricat organizarea.

Din pacate, Dobre era de fata atunci si a actionat ca pina la urma minerii sa ajunga la Bucuresti.

Adrian Sirbu si Gheorghe Dobre ar fi asigurat mobilitatea" minerilor

Surse judiciare declarau, in urma cu aproximativ doua luni, pentru Evenimentul zilei", ca actualul presedinte al trustului Media Pro, Adrian Sirbu ar fi fost cel care a trimis in iunie 1990 mai multe adrese catre o serie de institutii ale statului prin care ar fi solicitat punerea la dispozitie minerilor din tara a unor garnituri de tren si convoaie de autocare in scopul deplasarii acestora la

Bucuresti. La acea data, Sirbu facea parte din guvernul Roman, el ocupind functia de secretar de stat pentru relatiile cu mass-media. Asa se face ca de la Galati au plecat spre Capitala doua garnituri pline cu ortaci, din Motru alte doua, o garnitura de tren de la Brasov si inca patru din Valea Jiului.

Mai mult, in urma demersurilor pe care le-ar fi facut presedintele Media Pro, minerii s-au mai putut imbarca in 11 autocare. Acestea au plecat de la Calarasi si Galati direct spre Bucuresti.
Colonelul Mihai Popov a declarat pentru agentia Mediafax in timpul audierilor ca mineriada din iunie 1990 a fost planuita cu putin inainte, una dintre dovezi fiind pregatirea garniturilor de tren, unele dintre acestea apartinind Regionalei Timisoara. Garniturile de tren nu puteau fi pregatite ad-hoc. Ai nevoie de citeva ore pentru a le organiza", declara Mihai Popov. (Laurentiu Mihu)

Dobre refuza sa raspunda

Gheorghe Dobre, actualul ministru al transporturilor, constructiilor si turismului, a negat implicarea sa in evenimentele din 13-15 iunie 1990 in momentul in care a fost instalat in guvernul Tariceanu.
Nascut in 1948, in Bucuresti, Dobre a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Institutului Politehnic, iar evenimentele din 1990 l-au gasit in functia de director al Regionalei CFR Craiova.
Fiind un apropiat al lui Traian Basescu, membru PD din 2001, a lucrat ca secretar general in Ministerul Transporturilor si apoi la Directia de Inspectie si Control General din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti.
Contactat de Evenimentul zilei", ministrul Gheorghe Dobre a raspuns prin consilierul sau la acuzatiile de implicare in evenimentele din iunie 1990.

Acesta a precizat ca-si mentine declaratiile date la sfirsitul anului trecut, la instalarea in functia de ministru, precizind ca la acea data, ca director al Regionalei CFR Craiova, nu ma puteam implica in formarea si plecarea unui tren de pe alta regionala. Iar trenurile cu mineri au plecat de la Regionala Timisoara".
Pentru intrebarile punctuale despre actul de desfacere a contractului de munca a inginerului Manucu, Gheorghe Dobre nu a oferit nici un raspuns pina la inchiderea editiei.

Din ceferist, fermier

Ioan Manucu era, in 1990, seful Sectiei de electrificare a Regionalei Craiova, si se ocupa de zona Craiova-Orsova, fiind si dispecer pe linia Craiova-Petrosani. Ma ocupam de trenurile remorcate cu tractiune electrica si aveam baza la Craiova", precizeaza Manucu.
Inginerul Manucu a lucrat din 1968 la CFR ca inginer, sef de district, inginer-sef si sef de sectie, functie pe care o ocupa in timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
A fost concediat pe 15 iunie 1990 pentru ca, doua zile mai devreme, constatind introducerea ilegala in circulatie a trenurilor cu mineri, oprise alimentarea retelei intre Lainici si Valea Sadului. Dupa sase luni a fost reangajat la CFR Craiova, pe o functie inferioara, iar in 1994 a iesit la pensie.
A fost in 1991, pentru un an, presedinte al Aliantei Civice la nivel national, dar s-a retras pentru ca era obositoare naveta de la Craiova la Bucuresti".
De-atunci fac agricultura si am o pensie de 6 milioane de lei. Banii se cheltuiesc placut cu femeile, frumos cu bautura si sigur in agricultura. Am o mica ferma aici, la Bailesti, de 70 de hectare", mai spune Manucu.

Soricica, fostul sef al Politiei Rutiere, s-a ocupat cu circulatia minerilor

Unul dintre personajele dubioase implicate in mineriade, a carui prezenta se regaseste in fel si fel de ipostaze-cheie de pe vremea lui Ceausescu si pina astazi este Ion Soricica, acum colonel in rezerva.

Parcursul socio-profesional al acestuia dovedeste ca fostul sef al Circulatiei Bucuresti, destituit dupa ce Evenimentul zilei" a publicat un serial de anchete jurnalistice din care reiesea ca este implicat in trafic cu masini furate , politist care dirija minerii catre Palatul Victoria, a stiut sa cada numai in picioare. Astazi este avocat la Baroul Buftea si apara hoti de masini. (Daniel Neamu)

Soricica, militian. Ion Soricica, absolvent al Scolii de Militie, devine seful Circulatiei Bucuresti.

Pozitie consolidata de diverse avantaje pe care le oferea fara echivoc potentatilor zilei, servicii" devenite de notorietate in urbe: toata lumea stia ca Soricica rezolva" un condus in stare de ebrietate, recupereaza permise luate la trecerea pe rosu, in general cam tot ce tinea de incalcarea Codului Rutier. Revolutia il prinde pe Soricica in aceeasi postura.

Chiar si mineriadele, cind fostul sef de la Circulatie poate fi vazut cum dirija un grup de mineri catre Palatul Victoria.

Juniorul pilota masini furate

1999-2000. Evenimentul zilei" publica un serial de investigatii jurnalistice din care reiesea clar ca, sub conducerea lui Soricica, Politia Rutiera inmatricula masini furate. Conexiunile merg mult mai departe: Soricica junior, fiul sefului de la Circulatie, a fost vazut la volanul unor masini de lux furate.

Corpul de Control al Ministerului de Interne declanseaza o ancheta interna in urma dezvaluirilor din EVZ. Rezultatul: Soricica destituit, dar nu si inculpat. Chiar daca raportul Corpului de Control confirma in mare parte ancheta jurnalistica.

Dupa 2000 - Soricica, avocatul hotilor de masini

Ion Soricica isi schimba meseria - din militian reciclat in politist devine avocat la Baroul Buftea. Ianuarie 2002 - Evenimentul zilei" relateaza, in exclusivitate, cum fostul sef de la Circulatie apara in instanta capii unei retele de masini furate care opera transfrontalier - in Romania si Republica Moldova.

Dirijam oamenii"

L-am sunat pe Ion Soricica pentru un scurt interviu cu tema: istoricul unei fotografii si evolutia profesionala a domniei sale de la epoletii de militian la roba de avocat.
EVZ: Avem o poza cu dv. in uniforma cind dirijati minerii catre Palatul Victoria.
Ion Soricica: Nu-i adevarat.
Fotografia e un trucaj?
Nu, nu, nu... Asadar dirijam circulatia oamenilor.
In jur erau mineri.
Circulau si masini pe-acolo. N-am avut nici un fel de competente decit dirijarea circulatiei . Eu eram seful... si probabil ca eram acolo sa vad cum se desfasura circul. Stiti ce-mi pare mie rau? Eu am salvat oameni plini de singe. Nu stiu de unde si cum, si l-am luat si l-am trimis cu o Salvare si cind au venit la unitate au sarit pe mine. Eu chiar am ajutat oamenii, nu am facut altceva.
Ati fost destituit de la sefia Circulatiei pentru ca sub tutela dv. s-au inmatriculat masini furate.
Nu pentru asta am fost destituit.
Baiatul dv. a fost implicat, conducea masini furate.
Greseala. Verificati inainte de a scrie, ca eu pina acum am stat si n-am facut nici un fel de demers, dar verificati cu atentie ca sa aveti date concrete. Eu cind am plecat de acolo am crezut ca ma lasa lumea in pace, dar nu e asa. Aveti grija ce scrieti. Sa ma lasati in pace. Nu are rost sa scrieti niste aberatii despre el. Verificati daca a fost implicat. Ce inseamna trafic?
Ca se inmatriculau masini furate.
A facut el treaba asta? Am facut eu treaba asta?
Erati seful Circulatiei, responsabil cu ce s-a intimplat acolo.
A fost cineva sanctionat din cauza asta? In perioada respectiva sau de atunci incoace? Nu, pentru ca problema nu exista. Deci va rog sa verificati. Nu am fost acuzat decit de catre presa si decit de catre dumneavoastra. S-a facut un raport al ministrului care are o finalitate si ati vazut ca nu se pomeneste ca eu as fi participat in vreun fel la traficul de masini furate. Este un cu totul alt motiv.
Deci nu sinteti vinovat?
Nu. Uitati-va cu mare atentie.

14 iunie: Orele tragediei

Minerii chemati de Ion Iliescu si ghidati prin Bucuresti de fosti ofiteri de Securitate au batut, au sechestrat oameni, au devastat sedii de partide, ziare sau locuinte particulare, au furat. Au distrus Universitatea Bucuresti si alte institutii. Ziua de 14 iunie a fost asemanata de istoricul Andrei Pippidi cu Noaptea Sfintului Bartolomeu". (Andrei Badin)

Ora 5.00: Minerii sosesc in Piata Universitatii, debarcati din garniturile de tren alocate special pentru aducerea lor.
Ora 5.10: Un grup de aproximativ 100 de mineri condusi de un civil intra in Facultatea de Geografie. Minerii au intrat cu cozi de tirnacoape, de topoare, de lopeti, cu bite, cu lanturi, cu furtune in mina, cu ura salbatica in priviri, expresii si gesturi. (...) Dadeau cu tirnacoape in usi si-n mese, injurau cumplit si amenintau cu moartea", a declarat un martor ocular.

Ortacii cautau droguri si arme": Au spart instrumente muzicale cautind droguri si au considerat ca le-au gasit cind au dat peste o punga de faina aflata pe masa".
Ora 6.00: Studentii sint batuti cu bestialitate in interiorul universitatii, apoi trupurile inerte sint tirite afara. Unii studenti sint aruncati in fintina de la Restaurantul Dunarea. Printre acestia si liderul lor, Marian Munteanu.

Pe Marian Munteanu il recunosteau grupuri succesive de mineri, il luau din fintina, il bateau groaznic, dupa care il aruncau din nou deasupra noastra", relateaza unul dintre cei batuti.
Ora 8.00: Civilii sint batuti de mineri in fata unor magazine din centrul Capitalei. Unii sint arestati" de ortaci si transportati la MI. Incepe trierea la universitate: morga sau spital. Cei care mai puteau merge au fost dusi la MI, la Magurele sau la fosta scoala de Securitate de la Baneasa. Multi au stat inchisi acolo luni intregi.
Ora 8.30: Sint atacate si sediile altor facultati din Bucuresti.
Ora 8.39: Sint gasiti ultimii studenti ascunsi in universitate.
Ora 9.30: Incep jafurile. La Ministerul de Interne, mai multor studenti li se confisca bunurile. Un miner smulge lantul din aur al unui tinar cu explicatia: Doar nu am venit de pomana de la Vulcan pina aici". Altuia i se iau pantofii din picioare.
Ora 10.00: Continua devastarile la universitate.
Ora 10.30: Sint atacate sediile unor ziare, partide sau organizatii civice.
Ora 11.00: Mineri condusi de civili ataca si devasteaza locuintele mai multor lideri ai opozitiei - Ion Ratiu, Corneliu Coposu, Radu Campeanu. Din casa lui Ion Ratiu s-au furat bani.
Ora 11.30: Este interzisa aparitia ziarului Romania libera". 2 nu apare in perioada 14-19 iunie.
Ora 12.00: Ortacii ataca si cartierele locuite de rromi: Ferentari si Rahova.
Ora 23.00: Are loc a treia devastare a universitatii, aflata la acea ora sub paza fortelor de ordine.

Mineriada, o diversiune pregatita de putere

Mai multi martori audiati de procurorii militari in dosarul Mineriada 13-15 iunie 1990" sustin ca puterea de atunci era pregatita sa puna capat, printr-o diversiune, eventualelor proteste care ar fi dus la rasturnarea regimului Iliescu.

In baza acestor declaratii, anchetatorii verifica acum daca mineriadele din ianuarie si februarie '90 nu au fost, de fapt, doar un exercitiu pentru ce avea sa se intimple in iunie.

Aceiasi martori sustin ca, prin diversiunea creata, puterea ar fi justificat, de fapt, venirea minerilor la Bucuresti. In seara de 13 iunie, Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru in guvernul Roman, a primit un telefon de la presedintie. Persoana de la celalalt capat al firului l-a anuntat ca in acea noapte va primi, conform planului, un ARO, un ofiter si cinci militari.

Apoi, la ora 4.50, in dimineata de 14 iunie, lui Voican i s-au precizat itinerarul si semnalele dupa care acesta ar fi trebuit sa recunoasca oamenii cu care urma sa intre in legatura si care erau infiltrati printre mineri.

Traseul pe care Gelu Voican l-a urmat in dimineata de 14 iunie a fost cel dintre CCA si Restaurantul Modern", consemneaza martorul in declaratia care se afla acum la dosarul intocmit de procurorii militari. El mai sustine ca misiunea lui Voican s-ar fi incheiat in jurul orei 7.00.

La acea ora, pe acel traseu, caldarimul era plin de singe si erau deja foarte multe persoane arestate", adauga acelasi martor.
Potrivit anchetatorilor, in dimineata de 14 iunie 1990 au fost arestate 176 de persoane: 26 de barbati, 26 de minori si restul femei.
Mai mult, martorii audiati de anchetatori au promovat ipoteza ca oamenii puterii s-ar fi pregatit inca din luna mai pentru evenimentele din 13-15 iunie. Incepind din mai, in Capitala au fost dispusi 1.307 soldati. Dintre acestia, 700 au fost adusi la televiziune, una dintre institutiile considerate de guvernanti obiectiv strategic.

De altfel, pe 13 iunie, manifestantii au incercat de mai multe ori sa intre in sediul televiziunii, dar de fiecare data au fost respinsi de soldatii care se aflau acolo", sustine unul dintre martori. (Ramona Feraru, Raluca Dan)

Teoria provocarii"

Ion Iliescu incearca sa se spele pe miini de mineriada din 13-15 iunie, reluind teroria provocarii" cu care se straduieste sa justifice interventia minerilor. Iliescu a raspus ieri, la Senat, intrebarilor jurnalistilor:
Ati fi putut sa-i opriti pe mineri sa vina la Bucuresti?
N-am putut noi sa-i oprim pe cei de aici, din piata... Cum poti sa stavilesti acel val cind institutiile statului erau anihilate?"
Regretati ceva?
Regret modul in care s-au desfasurat atunci evenimentele. Nu noi le-am provocat. Nu noi le-am determinat. Noi ne-am straduit sa gasim solutia potrivita vremii. N-aveam ce face. Nu puteam controla, n-aveam institutii cu autoritate politica. Noi, CPUN-ul, am fost obligati sa admitem asa ceva desi era contrar reglementarilor noastre."
Ce a reprezentat 13 iunie?
Un moment foarte negru in evolutia politicii romanesti. Venirea minerilor a fost efectul, nu cauza. Cauza a fost acea actiune care a ingrozit intreaga populatie cu devastarea unor cladiri ale statului." (Adriana Istodor)

Iorgovan il va apara gratis pe Iliescu

Ion Iliescu este clientul avocatului PSD Antonie Iorgovan, care a anuntat ca va munci gratis pentru fostul sef al statului, inculpat in dosarul Mineriada din 13-15 iunie 1990". Este o legatura mai veche intre noi. M-am sfatuit cu dinsul (n.r. - Iorgovan) si am reconsolidat relatia", a precizat Iliescu.

In ceea ce-l priveste pe avocatul sau, Radu Ghergovan Silinescu, un baiat relativ tinar", cel care s-a scapat in fata presei ca Iliescu este inculpat in dosarul Mineriada". Senatorul PSD a mentionat ca se va gindi impreuna cu proaspatul sau aparator daca il mai pastreaza sau nu. (Adriana Istodor)

Ce au scris ziarele

In perioada Pietei Universitatii, ziarele 0", Libertatea", Dimineata" si Azi" au dus o campanie dura impotriva manifestatiilor. De altfel, acelasi ton l-a avut si televiziunea publica.

Manifestantii vor singe, vor razbunare, vor genocid! Sint drogati si platiti cu bani grei. Pretentiile lor sint de natura stalinista-fascista." (Azi")
Piata Universitatii, singura zona comunista din tara." (0")
Incidentele au fost provocate de huligani notorii crescuti la facultatea de golani din Piata Universitatii." (...) Minerii - lumina din adincuri." (Dimineata")
Gelu Voican Voiculescu: Dupa parerea mea, acesti manifestanti sint platiti cu 400 de lei pentru douasprezece ore de prezenta in piata si comit infractiuni penale pasibile de pedepse cu inchisoare". (declaratie in Le Figaro", reprodusa in Azi")
Latrina morala din zona puritatii"". (0")
Televiziunea bulgara a transmis imagini filmate nocturn de la porno-mitingeala din Piata. (...) Eliberarea prin prostitutie, este mesajul care se desprinde din aceste imagini". (Azi") 7", precum Scinteia"
7" il citeaza pe Ion Iliescu: Cei din Piata erau manipulati". Ziarul condus de Marius Tuca trateaza evenimentele dramatice prin prisma lui Ion Iliescu, cel care a chemat minerii la Bucuresti: Pe 13 iunie, la adapostul si sub pretextul Pietei Universitatii", a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala".

Ion Iliescu incearca sa se dezvinovateasca, spunind: Nu am realizat decit mai tirziu dimensiunea violentelor minerilor".
0" si Azi", doua cotidiene care la vremea respectiva au fost impotriva manifestatiilor din Piata Universitatii si i-au sustinut pe minerii veniti la Bucuresti, nu au facut nici o referire la tragedia de acum 15 ani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea