Omoara-ti mama!

Din pacate, nu stim prea multe despre literatura maghiara. Abia cate ceva despre Peter Esterhazy, Nadas Peter, Imre Kertesz, autori din care, la noi, s-a tradus, de fapt, foarte putin. Attila Bartis este un prozator si un fotograf de 39 de ani care a ajuns, dupa doar cateva carti, unul dintre cei mai importanti si mai tradusi prozatori maghiari contemporani. Romanul de fata, scris in 2001, este considerat cel mai bun roman al lui de pana acum, a devenit, practic, o referinta, iar versiunea lui scenica are un succes pe masura. Este si cartea care l-a impus in Europa. Cu toata agitatia din ultimii ani cu privire la tanara noastra generatie de scriitori si in ciuda succeselor ei relative, inclusiv traducerile afara, noi nu prea avem un prozator, de varsta lui, de o asa forta si subtilitate narativa, capabil sa dea carti mari, nu doar romane bune. Romanul este confesiunea unui tanar scriitor care locuieste cu si are grija de mama lui nebuna . Relatia dintre cei doi este dramatica si plina de tensiune, dominata de ura, penduland intre frustrare si loialitate . Mama n-a mai iesit din casa de ani buni, este dominanta, aroganta si nerecunoscatoare, este paranoica, schizofrenica, are accese de furie, este o "leguma" traind intr-o realitate proprie. De cealalta parte, tanarul Weer este prins intre datoria de a avea grija de ea, intre sacrificiu si infinitele frustrari induse de nebunia mamei fata de care se distanteaza la limita pentru a-si controla resentimentele. Relatia de dragoste pe care acesta o are cu Eszter sufera si ea. Daca vi s-a parut ca indiferenta "strainului" lui Camus era greu suportabila, incercati pasajele lui Attila Bartis in care mama isi confrunta violent fiul cand acesta indrazneste sa i-o prezinte pe iubita lui: "Are neobrazarea sa vina aici si sa adulmece! A fost f… de cateva ori si deja isi face aparitia cu buchetul de floricele . Curva! Curva, intelegi? O curva ordinara! Una ca asta e buna numai ca sa ai in cine te usura o data!... Cine nu iese timp de zece ani la soare e nebuna, mama! O nebuna de legat, intelegi!? De-ai pieri odata! De-ai crapa, in sfarsit! Am urlat trantindu-i usa in nas, apoi m-am intors pe pat; tremuram si asteptam sa-mi plesneasca venele sau cel putin sa ma sufoc, pentru ca spusesem ceea ce un om n-are voie sa spuna niciodata." Dincolo insa de aceste confruntari care revin constant, aflam povestea lui Judit, sora lui violonista si plecata din tara, pe care mama, intr-un acces dement de renuntare la ea, a inmormantat-o fictiv. Teribilul trecut al acestei familii se dezvaluie treptat, astfel ca nebunia mamei si relatia ei cu propriii copii capata dimensiuni psihanalizabile asupra carora nu insist pentru a va menaja si pentru a va pastra curiozitatea si resursele de consternare intacte. Tot ce va mai spun este ca romanul abunda in povesti secundare la fel de puternice, cu intamplari, situatii, dialoguri si personaje extraordinare, aceasta fiind, de fapt, lumea, fascinanta in pitorescul ei, in care traieste, care il inspira si despre care scrie tanarul scriitor. Poate va sunt familiare discutiile pline de prejudecati si accese nationaliste ale romanilor despre unguri, ei bine, in acest roman le veti gasi pe cele ale ungurilor despre romani. Veti vedea cat de stupide sunt si unele, si celelalte si, daca ma gandesc ca acest minunat scriitor Attila Bartis este nascut, de fapt, la Targu Mures, va marturisesc ca am citit acest roman cu un usor sentiment de mandrie. Iar daca va place cartea, il veti putea cunoaste pe autor la o seara de lectura organizata luna viitoare de Institutul Goethe.