Social

#rusia romania #vladimir putin #gaz criza #criza gazelor #putin basescu #putin romania gaz

Oferta de nerefuzat a lui Putin pentru Basescu, o gluma sovietica

Ca raspuns la telefonul presedintelui Traian Basescu, premierul rus a promis Romaniei marea cu sarea - ca ne da gaz direct, ca ne vinde noua tot gazul pe care i-l vinde Ucrainei, ca ne pune pe harta South Stream.

Sunt promisiuni serioase sau i-a adus aminte lui Basescu ca acum zece ani am cumparat de la ucraineni gaz furat de la rusi? Este Putin serios la adresa Romaniei sau doar ironic? O privire in trecut ne poate da niste indicii. Mult discutata problema a intermediarilor de gaz prin care companiile romanesti importa gazul de la Gazprom la un pret care ne aseaza pe locuri fruntase in Europa a inceput acum zece ani, scrie Cotidianul.

Romania importa direct gaz de la rusi inca din anii ’70, dar, in 1999, ministrul de atunci al Industriei, Radu Berceanu, a refuzat sa mai importe direct gaz de la Gazprom. Motivele: Gazprom crescuse preturile cu pana la 60% si introdusese si sistemul "take or pay" - adica, indiferent daca noi importam mai putin decat cantitatea maxima din contract, plateam pentru toata aceasta cantitate. Berceanu a spus la acea vreme ca aceste conditii sunt inacceptabile si a renuntat la contractul direct.

Firmele romanesti, de stat la acea vreme, au inceput sa importe o parte din gazul necesar de la un intermediar, Regal Petroleum, (firma detinuta atunci de cunoscutul Vasile Frank Timis), care ar fi luat gazele din Ucraina. Berceanu a afirmat ca Ucraina are rezerve de gaz si ca ne vinde mai ieftin. Gazprom a spus insa atunci ca gazul pe care aceasta firma il ia din Ucraina este de fapt gaz furat de la Gazprom, iar, atunci cand i s-a atras atentia Romaniei asupra acestui lucru, Berceanu a spus ca aceasta este o chestiune care priveste strict Rusia si Ucraina. Potrivit unui interviu acordat anul trecut de secretarului de stat din perioada 2000-2004 Iulian Iancu (membru PSD), Romania a fost obligata sa plateasca de doua ori acele gaze, furate de la Gazprom, fapt care nici pana astazi nu a fost solutionat din punct de vedere juridic, in sensul gasirii celor care poarta responsabilitatea acelei plati din 1999. Date fiind cele intamplate acum zece ani, cele transmise de Putin presedintelui Basescu, prin intermediul corespondentului TVR ("va dam voua tot gazul Ucrainei, iar voi il vindeti lor mai departe") pot fi privite in alta lumina.

Episodul de atunci a consemnat inceputul "erei" intermediarilor. Gaz de la Gazprom tot ne mai trebuia, pentru ca importurile prin firma lui Timis, oricum mai mici decat necesarul, s-au intrerupt, iar Gazprom n-a mai vrut in ruptul capului sa ne vanda gaz direct. Asa s-a ajuns sa se semneze contracte pe zece ani, intre societatile romanesti si firma WIEE, de exemplu, la preturi evident mai mari. In momentul de fata, societatile romanesti importa gazul rusesc in proportie covarsitoare prin intermediul a doua firme, WIEE si IMEX. WIEE este un joint-venture detinut juma-juma de Wintershall (actionariat 100% BASF-Germania) si Gazprom, iar IMEX la fel, intre Conef (actionarul majoritar al Alro, detinut de magnatul rus Vitali Matchisky) si Gazprom.

Iancu a facut, in acelasi interviu, si socoteala banilor platiti in plus de Romania din cauza absentei contractului direct si, implicit, a prezentei intermediarilor-doua miliarde de dolari. Daca Putin vorbea serios si Gazprom reia contractele directe cu firmele romanesti inseamna ca respectivele contracte cu intermediarii trebuie incheiate inainte de termen.

Exista totusi posibilitatea ca macar o parte din declaratia lui Putin sa fie serioasa, si anume invitatia Romaniei de a intra in South Stream. Acesta este un proiect concurent eternului proiect Nabucco, si prevede ca gazul rusesc sa traverseze, printr-o conducta, Marea Neagra, sa intre in Europa prin Bulgaria si sa ajunga apoi in vestul continentului. Proiectul, girat de rusi, are insa o problema in Bulgaria: vecinii nostri au cerut ca portiunea care traverseaza tara sa intre in proprietatea statului bulgar, lucru care nu le-a placut rusilor. Asa a intrat in ecuatie Romania-nu trebuie uitat ca o delegatie a Gazprom a fost anul trecut la Bucuresti, in doua randuri si, desi, autoritatile romane au negat, se pare ca si prezenta noastra in South Stream a fost subiect de discutie. Ce a raspuns vineri premierul Boc la declaratiile lui Putin: "Cand vom avea un lucru un clar si precis cu privire la acest subiect, vom informa imediat opinia publica".

Din Gandul aflam ca oferta lui Putin a venit dupa telefonul lui Basescu. Premierul Emil Boc a dezvaluit, vineri, ca oferta adresata Romaniei de premierul rus, Vladimir Putin, de a cumpara gaze direct de la Gazprom, survine in urma discutiei pe care acesta a avut-o cu presedintele Traian Basescu. "As vrea sa spun doua lucruri, atat cat pot sa spun in acest moment ca informatie publica. Declaratia presedintelui (premierului n.r.)

Putin are directa legatura cu conversatia pe care a avut-o cu presedintele Basescu. A fost o discutie de 40-45 de minute, in care practic am aflat ca acest contencios intre Rusia si Ucraina poate dura - si a fost si decizia noastra imediata de a trece pe combustibil alternativ , pacura de exemplu", a declarat seful Executivlui, la postul national de televiziune. In ceea ce priveste alte teme de discutie, premierul a precizat ca nu este inca momentul ca acestea sa fie facute cunoscute, pentru ca sunt inca in faza de discutie. Intrebat de ce nu a purtat el insusi cu omologul sau rus, Emil Boc a declarat ca seful statului are o relatie de mai multi ani cu Vladimir Putin, prin urmare a optat pentru principiul eficientei, nu pentru orgoliu.

"Eu cred ca in aceste momente, cand ai nevoie de solutii eficiente, nu este timp pentru orgolii. Este o relatie pe care presedintele Basescu o are cu presedintele (premierul n.r.) Putin de foarte multi ani, a fost la Bucuresti, este o relatie prin care ei se cunosc mult mai bine. Am mers pe principiul eficientei si nu pe cel al orgoliului in aceasta legatura", a spus Boc. Seful Executivului a precizat ca se afla in contact permanent cu seful statului si se informeaza reciproc. Nu in ultimul rand, premierul a spus ca luni, la Bruxelles, va discuta cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre problema gazelor. Momeala lui Putin - exportul direct de gaze spre Romania, comenteaza si Gardianul.

Specialistii romani vad in declaratiile premierului rus un joc. Unele propuneri pot fi luate in calcul - participarea la SouthStream, respectiv renuntarea la intermediari -, dar deciziile vor fi luate nu de autoritati, ci de companiile implicate. South Stream este un proiect rusesc, opozabil proiectului european Nabucco. Vladimir Putin nu omite sa justifice momeala pentru Bucuresti: "Nu facem parte din proiectul Nabucco, dar nici nu vom impiedica realizarea lui. Daca sunt resurse, daca exista intelegere - sa se faca!".

El stie ca europenii sunt incapabili de "intelegere" si atunci nu e mai bine sa se faca numai South Stream? Numai asa Rusia va detine monopolul gazelor pe continentul "unit", mai ales daca reuseste sa preia si gazele din Algeria si din Iran. Specialistii germani recomanda Berlinului sa creeze alternative la gazul rusesc, dar Angela Merkel merge cu Moscova. Gerard Mestrallet, directorul GDF-Suez, spune ca Franta a consumat cu 40% mai mult gaz in 2008, decat in 2007. "Noi putem compensa complet lipsa gazului rusesc cu resurse din Norvegia, Olanda sau cu gaz lichefiat din Algeria, Qatar sau Trinidad-Tobago", spune Mestrallet.

Indirect, Putin recunoaste deschis ca Rusia nu are suficiente resurse si ca scoate profituri uriase din Asia Centrala: "As vrea sa va atrag atentia ca, in toti anii trecuti, noi am cumparat gaz din republicile din Asia Centrala - Turkmenistan, Kazahstan si Uzbekistan, am tranzitat gazul prin teritoriul nostru si l-am vandut Ucrainei. Pana acum am reusit sa cumparam gaz ieftin de acolo, insa din acest an a devenit imposibil. Tarile din Asia Centrala au trecut la preturi europene si pentru Rusia", explica Putin. Accepta Romania "hapul"sau va reusi sa-i convinga pe ganditorii de la Bruxelles sa se implice serios in proiectul Nabucco? Aici e dilema.

Putin face un calcul simplu, raportat la rata profitului: "Daca e sa calculam costul livrarii la frontiera cu Ucraina, pretul va fi de 375 de dolari pentru mia de metri cubi. Le-am propus ucrainenilor sa facem in felul urmator: semnati cu 250 de dolari, iar noi vom permite sa scoateti gaz din depozitele subterane din Ucraina si impreuna sa-l comercializam Occidentului la un pret mai mare. Voi veti avea un venit suplimentar, iar pretul real pentru gazul rusesc pe care il veti plati va fi de 235 USD/1.000 mc. Ei au refuzat de teama ca acest acord va fi folosit impotriva lor in luptele politice interne dinaintea alegerilor". Capitalismul nu face pomeni in functie de servilismul politicianist.

Putin explica de ce Belarus are pret preferential la gaze: Gazprom detine 50% din Beltransgaz. Romania nu-si permite insa sa ofere Transgaz rusilor: a instrainat destul. "Romania trebuie sa depaseasca mentalitatea de lacheu, fie ca e vorba de relatiile cu America sau cu Rusia. Ne aflam intr-o economie capitalista, cu implicatii geopolitice, iar Rusia devine partenerul obiectiv al Romaniei. Moscova nu are alta optiune, in conditiile in care Ucraina este un partener neloial si adversara Romaniei", apreciaza Mircea Druc, fostul premier (necomunist) de la Chisinau.

In timp ce caloriferele basarabenilor au facut turturi , presedintele Vladimir Voronin isi petrece vacanta de iarna in aceeasi statiune cu nume buclucas din Croatia. Spre iritarea populatiei. Jurnalul National scrie ca, in cazul in care presa internationala a relatat pe larg ca in cazul in care Rusia doreste sa construiasca South Stream, atunci Ucraina si Romania pot bloca acest proiect, chiar daca gazoductul nu trece prin tara noastra, deoarece traseul sau trece prin zona economica exclusiva din Marea Neagra. Conform Conventiei de la Espoo, in acest caz este nevoie de acordul Romaniei. South Stream porneste din portul rus Novorosiisk si traverseaza pe la adancimi de 2.000 de metri Marea Neagra.

Traseul initial ajunge in Bulgaria dupa care se imparte in doua ramuri. Cea sudica traverseaza Grecia pentru a ajunge apoi in Italia, iar cea nordica traverseaza Serbia, Ungaria pana la centrul de depozitare de la Baumgartden din Austria. Tot aici trebuie sa fie capatul gazoductului Nabucco, iar Gazprom detine 50% din centrul de depozitare, iar cealalta jumatate este a OMV. Aceasta este chiar compania care conduce consortiul Nabucco, din care mai fac parte RWE (Germania), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgazgaz (Bulgaria) si Botas (Turcia). Oferta lui Vladimir Putin, titreaza Evenimentul zilei. Declaratiile primului ministru rus, Vladimir Putin, facute joi seara, privind posibilitatea ca societatile de stat din Romania sa importe gaze direct de la Gazprom si sa faca parte din proiectul conductei South Stream au ramas fara ecou, in conditiile in care partea rusa nu a notificat oficial, ieri, autoritatile romane despre aceste propuneri. "Cand vom avea un lucru clar si precis, vom informa imediat opinia publica", a spus ieri premierul Emil Boc.

Eliminarea intermediarilor din importul de gaze din Rusia nu va insemna insa o reducere semnificativa a pretului gazelor. Romgaz, singura companie de stat care importa gaze, aduce prin intermediul Imex Oil si WIEE o treime din totalul importurilor. Pretul de import al gazelor in primul trimestru al acestui an este de 480 de dolari pe mia de metri cubi, potrivit unui document al Autoritatii de Reglementare in Energie , iar comisioanele intermediarilor sunt de circa 5%. Astfel ca, la nivelul unui an intreg, Romania ar economisi aproximativ 48 de milioane de dolari pentru importul de 6 miliarde de metri cubi. Insa, pentru un consumator casnic care foloseste lunar 20 de metri cubi, reducerea de pret va insemna doar 0,5 lei/luna.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea