Social

#dan nica #masura sociala #proiect buget 2009 #marire perioada somaj #3 luni

Noul ministru de Interne ar putea fi anuntat marti seara

Dan Nica a precizat ca este posibil ca in sedinta BPN a PSD de marti seara sa fie anuntat nu numai ministrul de Interne interimar, dar si persoana care va fi propusa permanent pentru aceasta functie.

Pe de alta parte, una din masurile sociale incluse in proiectul de buget pe 2009 care va fi depus in Parlament este prelungierea ajutorului de somaj cu inca 3 luni, potrivit vicepremierului Dan Nica. "Printre masurile sociale incluse in bugetul pe 2009 sunt si marirea cu trei luni a perioadei de somaj si netaxarea veniturilor obtinute in perioada somajului tehnic", potrivit lui Dan Nica.

Acesta a anuntat ca toate federatiile sindicale si patronale au fost de acord cu forma finala a proiectului de buget si ca s-a introdus o serie de modificari in urma negocierilor care au avut loc luni.

"Au fost o serie de probleme ridicate de patronate si de sindicate, am ajuns la un punct de vedere comun, si anume ca proiectul de buget cu toate comentariile si adaugirile facute de sindicate si patronate poate fi trimis Parlamentului cu sprijinul confederatiilor patronale si sindicale, ceea ce arata o intelegere a situatiei internationale foarte dificile si ca este nevoie de un sentiment de solidaritate si responsabilitate", a declarat Dan Nica.

Nica a precizat ca toate confederatiile cu exceptia unei singure confederatii care nu avea un mandat explicit, Meridian, au sustinut proiectul de buget, iar federatia Cartel Alfa a avut cateva retineri. "Vom relua discutiile despre majorarile salariale dupa 15 aprilie in functie de cum a mers economia in primul trimestru", a spus Nica.

In ceea ce priveste garantarea creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii, care fusese blocata anul trecut de catre Guvern, Nica a precizat ca "se va infiinta un fond de contragarantare care face ca fondul de garantare sa aiba de patru ori mai mult bani".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea