Social

Noi reforme economice in Cuba

Presedintele Raul Castro desfiinteaza pragul minim de salariu si permite cubanezilor sa-si cumpere casele de la stat.

Una dintre caracteristicile de baza ale sistemului comunist creat de fostul lider Fidel Castro in Cuba a fost incercarea de a crea o societate egalitara, unde medicii au salarii aproape egale cu muncitorii. Noul presedinte vrea sa modifice sistemul de salarizare pentru a spori productivitatea muncii, astfel ca salariatii sa fie motivati sa castige mai mult.

Guvernul de la Havana va accelera si acordarea de titluri de proprietate pentru cei care locuiesc in case aflate in proprietatea statului, in principal cei care-si pierdeau locuintele la iesirea la pensie - militari, muncitori in constructii si pe plantatiile de trestie de zahar, dar si medici si profesori.

Cu toate ca vor deveni proprietari ai locuintelor, acestea nu vor putea fi nici vandute, nici cumparate, scrie BBC Romania. Noile masuri ii bucura pe multi. Noemi Gomez este doctor si crede ca acum oamenii vor fi mai motivati sa munceasca mai bine.

„Fiecaruia, dupa munca depusa"

"Nu e acelasi lucru sa muncesti patru ore si sa castigi 573 de pesos, cat este salariul de baza pentru medici, suma pe care altii o castiga muncind 24 sau 48 de ore", mai spune ea. "Daca economia nu va merge mai bine, muncitorii si pensionarii nu vor putea primi bani, pentru ca, evident, daca nu exista productie, nu e de unde sa fie bani pentru salarii", spune si Leonel Rodriguez, care lucreaza intr-o parcare.

Intr-un discurs la postul public de televiziune, un analist economic a explicat ca masurile raman compatibile cu sloganul socialist "fiecaruia dupa munca depusa". Din februarie de cand a preluat oficial mandatul de presedinte de la fratele sau,

Fidel, Raul Castro a ridicat mai multe restricttii cu care se confruntau cetatenii cubanezi. Printre altele le-a permis sa cum pere dvd-uri, telefoane mobile si calculatoare.

In ceea ce priveste agricultura, noul lider de la Havana vrea sa le permita micilor fermieri sa preia de la stat bucati de teren necultivate.

Fidel avertizeaza asupra "accesului facil la bunurile de consum"

Ex-liderul cubanez Fidel Castro a avertizat impotriva "accesului facil la bunurile de consum" si a revenirii la capitalism, care risca sa-i impinga pe tineri sa "taie trestie de zahar" in loc sa mearga la facultate, se scrie intr-un articol publicat in Granma, organul de presa al regimului de la Havana.

Fidel a dat ca exemplu Romania si i-a trecut in revista pe noii miliardari ai fostei tari socialiste, in care, a subliniat el, "exista teoreticieni ai accesului facil la bunurile de consum, ca si in Cuba".

"Daca imperiul american ar prelua din nou controlul asupra Cubei, nu ar mai ramane nimic in afara de scolile superioare create de revolutie. Ar trimite majoritatea tinerilor la taiat trestie de zahar, a avertizat fostul presedinte cubanez, in varsta de 81 de ani.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea