Social

Noi inundatii ameninta 21 de judete

Hidrologii au avertizat ieri asupra posibilitatii producerii de noi inundatii, in zilele urmatoare, in 21 judete. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, au fost avertizate prefecturile judetelor Arges, Bacau, Brasov, Buzau, Caras Severin, Covasna, Dambovita, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita , Mehedinti, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timis, Valcea si Vrancea. Avertizarea este valabila pentru intervalul 15-19 august. Astfel, in intervalul 15-17.08.2005, ora 24.00, fenomenele hidrologice vor fi mai intense in bazinele hidrografice Timis, Bega, Barzava , Caras, Cerna, Nera, Jiu, Desnatui, Olt, Vedea, Arges, Ialomita, unde pe raurile mici se vor inregistra frecvente depasiri ale cotelor de inundatie si pericol, iar pe cursurile superioare ale Begai, Timisului, Barzavei, Cernei, Nerei, Jiu, Olt, Arges, Ialomita, Buzau si afluenti ai lor sunt posibile depasiri frecvente ale cotelor de atentie si inundatie. In intervalul 17.08.2005, ora 24.00 -19.08.2005, ora 24.00, fenomenele hidrologice vor fi mai intense in bazinele hidrografice Olt, Arges, Ialomita, Buzau, Putna, Rm. Sarat , Trotus, unde pe raurile mici se vor inregistra frecvente depasiri ale cotelor de inundatie si pericol, iar pe cursurile superioare ale Buzaului, Putnei si Rm. Sarat se vor depasi cotele de inundatie.

Podul de la Gradistea cade pe bucati
"Dupa ce sambata seara, unul din cele trei tabliere ale podului feroviar de la Gradistea s-a prabusit in albia raului Arges, acum, cel de-al doilea tablier al podului se afla in acelasi pericol", a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, subprefectul judetului Giurgiu, Elena Dinu, informeaza Rompres. Solutia refacerii podului este discutata la Ministerul Transporturilor. Se poate alege intre consolidarea podului existent si refacerea pilonilor de sustinere, sau continuarea constructiei podului inceput inainte de 1989, din care au fost turnati doar pilonii. Daca va fi preferata cea de-a doua solutie, podul va fi foarte rezistent, deoarece pilonii au fost forati la mare adancime, intrucat podul facea parte din proiectul canalului Dunare-Bucuresti. Alegerea acestei variante insa presupune costuri foarte mari.


Doar trafic pietonal la Maracineni
Traficul rutier usor intre Muntenia si Moldova pe podurile militare de la Maracineni, intrerupt duminica dimineata, din cauza cresterii debitului raului Buzau, ar putea fi reluat la sfarsitul acestei saptamani, a spus prefectul judetului Buzau, Marian Cristinel Bagiu, informeaza Mediafax. Ieri a fost reluata circulatia pietonala pe singurul pod militar neafectat de viitura . In locul celui de-al treilea pod de la Maracineni care a fost luat de ape duminica dimineata, responsabilii Armatei intentioneaza sa ridice un alt obiectiv. Prefectul a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca circulatia autovehiculelor cu greutatea sub 3,5 tone ar putea fi reluata pe doua dintre aceste poduri, la sfarsitul saptamanii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea