Social

Noi documente despre trecutul lui Traian Băsescu

Liderii Partidului Conservator susţin că deţin documente care l-ar putea compromite pe preşedintele statului. Potrivit secretarului general ajunct al partidului, Codrin Ştefănescu, o comisie a Partidului Conservator analizează aceste documente care conţin informaţii despre ilegalităţile pe care şeful statului le-ar fi făcut pe vremea cand era ministru al Transporturilor şi primar general al Capitalei. Ştefănescu susţine că, dacă informaţiile se vor dovedi a fi adevărate, ele vor fi făcute publice la sfarşitul săptămanii viitoare. "În acest moment primim foarte multe materiale servite din diferite surse privind trecutul domnului Băsescu, de pe vremea cand era ministru al Transporturilor, primar general al Capitalei, extrem de multe documente pe care le analizăm şi încercăm să vedem dacă aveam de-a face cu o intoxicare sau sunt lucruri grave, aşa cum sunt prezentate", a declarat Codrin Ştefănescu. Conservatorii au dezvăluit, astăzi, şi că preşedintele Traian Băsescu a avut o întalnire săptămana trecută cu un grup de firme, întalnire intermediată de fostul consilier prezidenţial, Elena Udrea. "Ne punem întrebarea de ce unele firme sunt primite la Cotroceni şi altele nu şi pe ce criterii", a declarat secretarul general adjunct al PC. Codrin Ştefănescu a mai declarat că ar fi vorba despre grupul de firme Niro. El a refuzat să dea detalii despre conţinutul discuţiilor dintre preşedinte şi grupul de firme. "Exclus. Probabil că va fi dat şi dansul în judecată, cum a fost dat în judecată şi Mugur Ciuvică. Habar nu am, nici nu ştiu despre ce este vorba. Şi nici nu ştiu ce program are Cotroceniul, ca să vă pot spune dacă cineva, legat de subiectul ăsta, s-a întamplat ceva la Cotroceni", a replicat Elena Udrea. Administraţia Prezidenţială neagă informaţiile legate de presupusa întalnire care ar fi avut loc săptămana trecută între preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii firmei NIRO.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea