Social

Noaptea Campionilor: „Jocul” continua! Triple H ramane campion al WWE

Evenimentul verii in World Wrestling Entertainment a avut loc in American Airlines Center din Dallas, Texas. In fata a 16.000 de fani zgomotosi si a multor alte milioane de spectatori, show-ul Noaptea Campionilor a avut o reteta de-a dreptul de vis: fiecare din cele opt meciuri s-au disputat cu cate o centura pe masa.

Fara doar si poate, main-eventul serii a fost intalnirea pentru titlul de campion al WWE. S-au intalnit Triple H, nimeni altul decat detinatorul centurei supreme, si challanger-ul sau, adoratul John Cena , luptatorul cu cei mai multi fani din intreaga industrie. De 12 ori campion mondial, HHH si-a luat cu varf si indesat revansa pe Cena, pentru infrangerea de la Wrestlemania XXIII din 2006, singura data cand cei doi luptasera unul impotriva celuilalt.

Meciul a fost unul de vis, tensiunea fiind alimentata si de declaratiile celor doua superstaruri din ultimele zile. Cena afirmase initial: „Nu m-ai batut niciodata! Poti sa fii campion, dar pana nu ma bati, esti un nimic!”, pentru ca Triple H sa il completeze: „Da, sunt campion mondial! Fara centura asta, tu esti un nimic!”. In cele din urma, dupa ce a fost la un pas sa abandoneze - din cauza aceleiasi manevre de submission pe care Cena o efectuase si in urma cu doi ani si jumatate - HHH avea sa castige, finalizand cu un Pedigree , manevra care l-a facut celebru si care l-a ajutat sa devina ceea ce este astazi: „Regele Regilor” sau „The Game”, cum este cunoscut in industrie. Dar, cel mai important, campionul mondial suprem al World Wrestling Entertainment.

In celalalt meci-vedeta al Noptii Campionilor, cel pentru centura mondiala a greilor, Edge l-a invins pe challanger-ul Dave Batista dupa un meci interzis cardiacilor. Recrutat in RAW in urma cu doar sase zile, „Animalul” si-a dominat adversarul din primul pana in ultimul minut - cu foarte mici exceptii -, dar a trebuit in cele din urma sa se declare invins din cauza unui nou complot regizat de odioasa Vickie Guerrero si de La Familia .

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea