Social

Noaptea alba a Italiei

Italia este prima finalista a campionatului mondial dupa o victorie obtinuta in ultimele doua minute ale prelungirilor. Scenariu perfect pentru antrenorul Marcelo Lippi care a efectuat trei schimbari ofensive pentru a rezolva meciul inaintea loviturilor de departajare... "Antrenorul Lippi a riscat, dar a cistigat. A trimis jucatori ofensivi in lupta prelungirilor, spre deosebire de selectionerul Argentinei care, in sferturi, a scos principalele atuuri in atac - Riquelme si Crespo, si a pierdut calificarea..." AFP "In aceasta seara, am fost martorul unei mari surprize - modul in care Italia a jucat in prelungiri. Nu ma asteptam sa atace..." Pele Decizia a venit in... ultimele minute ale perioadei - ('119) Grosso a deschis scorul printr-un sut de exceptie, executat din careu, fara preluare, pe coltul lung al portii lui Lehmann. A doua reusita a fost semnata de Del Piero ('120), la capatul unui contraatac ce a surprins toata formatia germana in jumatatea adversa. Del Piero a inscris cu o executie de efect, prin care a evitat iesirea pentru blocaj a lui Lehmann. "Am dominat acest meci, am meritat victoria. Baietii au facut ceea ce trebuia cu entuziasm, iar aceasta este cea mai mare mindrie pe care o am". Marcelo Lippi "O asemenea eliminare, in ultimele doua minute, este greu de digerat. dar trebuie sa o acceptam, trebuie sa felicitam Italia, chiar daca si noi am avut ocazii sa ne impunem" Jurgen Klinsmann "Un meci fantastic si greu. Am avut un adversar care putea sa inscrie primul, dar am luptat mai mult si am avut o vointa mai mare. Dedic golul lui Pessotto". Alessandro Del Piero "Sunt beat de fericire. Nici nu stiu ce sa spun. Avem un grup formidabil. Nu este o formula, chiar suntem un grup formidabil". Fabio Grosso, specialistul finalurilor. El a obtinut si penaltyul prin care Italia a eliminat Australia, in optimi, in minutul 90! "Felicitarile mele pentru italieni - au cistigat prin doua goluri foarte frumoase. Suntem dezamagiti, dar putem fi mindri de ce am realizat" Miroslav Klose "Este pacat pentru Germania, dar Italia este o echipa foarte inteligenta. Totodata cred ca pina la urma a cistigat echipa mai putin obosita. Primele 90 de minute au fost incarcate de tactica, dar nu au fost plictisitoare. Dimpotriva - nu am mai vazut de mult un meci atit de bun!" Franz Beckenbauer

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea