“Ramanem in registrul celor 10-12.000 de cazuri, la varf, dar acest numar se poate modifica, in perioada urmatoare. Avem doua saptamani grele, urmand ca dupa trei saptamani sa vedem efectul celor doua saptamani ca numar de cazuri. Noi speram ca acest numar de cazuri sa nu fie crescut violent”, a afirmat Nelu Tataru, intr-un interviu la Digi24.
Ministrul a declarat ca in acest moment exista o crestere moderata a numarului de cazuri de la o zi la alta, dar acesta poate creste odata cu intoarcerea romanilor din strainatate.
“Noi suntem pregatiti pentru fiecare pas pe care il trecem. In functie de evolutie, putem spune cat poate suporta sistemul sanitar romanesc. Noi suntem pregatiti (...) pentru un anumit numar de cazuri critice. Avem in acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. In cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferenta. Nu avem deocamdata foarte multe cazuri pe terapie intensiva sau pe ventilator. Suntem pregatiti in acest moment pentru numarul de cazuri pe care il avem, suntem pregatiti sa facem fata. Ramane ca evolutia, explozia sau nu a unui numar de cazuri critice sa ne arate in ce masura sistemul sanitar vibreaza sau ajunge la o saturatie”, a precizat Tataru.