Social

Negociere fragila

Presedintia a cerut rapitorilor prelungirea ultimatumului, iar autoritatilor religioase din Irak sa se implice in negocieri. Comunicarea in public cu insurgentii este fara precedent in istoria rapirilor.
Cel de-al doilea ultimatum a expirat ieri, la ora 16.00, fara ca rapitorii sa transmita un nou mesaj audio sau video. Ultimele inregistrari lansate prin mass-media, marti dupa- amiaza, expuneau situatia dramatica a ostaticilor. Imbracamintea portocalie purtata de Sorin Miscoci si Mohammad Munaf, avind rolul de a semnaliza hotarirea gruparii de a-si duce la capat amenintarile, a amplificat la maximum emotia opiniei publice si presiunea asupra administratiei de la Bucuresti.
Celula de criza comunica public cu rapitorii

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca autoritatile se afla in principiu in contact cu rapitorii jurnalistilor. Ceea ce poate insemna ca exista disfunctionalitati in comunicarea intre celula de criza si gruparea insurgenta. Poate de aceea Presedintia a ales sa transmita un mesaj public catre organizatia care-i detine pe jurnalistii romani si pe insotitorul acestora, solicitind o prelungire a termenului-limita. Acest mod de a comunica in public, intre o institutie a statului si o grupare insurgenta, este fara precedent in situatiile de rapiri. In acelasi comunicat se adreseaza, tot public, o cerere unei terte parti, Consiliului Inteleptilor Musulmani din Irak (Hayat Al Ulema al Muslimin al-Iraki) de a se implica in eforturile de eliberare a ostaticilor romani, inclusiv prin initierea de negocieri. Mesajul a fost transmis si de Al Jazeera.
Nici o informatie oficiala

Comunicatul presedintiei a venit la scurt timp dupa convocarea unei sedinte extraordinare a CSAT, care a durat insa aproximativ o ora. Dupa intrunirea Consiliului a urmat celula de criza, ale carei lucrari nu se incheiasera la ora inchiderii editiei. Atmosfera la Palatul Cotroceni era tensionata, si in interiorul cladirii, si afara, acolo unde ziaristii au asteptat, fara rezultat, informatii oficiale. Familiile ostaticilor, chemate de la Parlament la Cotroceni, au putut fi vazute ore in sir intr-un balcon, la primul etaj al cladirii.
Nu luam in considerare retragerea trupelor

Ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca in prezent autoritatile romane nu iau in considerare retragerea trupelor din Irak, asa cum au cerut rapitorii jurnalistilor romani. Pina in acest moment, nu avem asemenea discutii. Ceea ce ne intereseaza pe noi este conexarea unei chestiuni cu un gest politic.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea