Social

Nebunia cazarilor, in linie dreapta

Spaga pentru un loc in camin a crescut fata de anul trecut cu 150-200 de euro pe loc. 140.000 de cereri de cazare au fost depuse pana acum de studentii din intreaga tara. Pentru ca exista numai 106.000 de locuri disponibile, 34.000 de studenti sunt nevoiti sa-si caute alternative de cazare. Regia de camin este anul acesta cam 100 de lei pe luna, in timp ce la o garsoniera de pe piata libera pretul urca la cel putin 300 de euro. "Spaga" pentru obtinerea unui loc in camin a ajuns si ea la 400-500 de euro. „Caut colega - apartament Iancului, 3 camere 600 euro" sau „Coleg sau colega pentru o camera intr-un apartament in Titan - 200 de euro". Asa suna anunturile lipite, in graba, pe zidurile caminelor studentesti sau pe cabinele telefonice. Am facut o plimbare prin Complexul Regie spre caminul P25, unde un student s-a oferit sa ne arate camera sa. In Regie, langa scara unui camin, muncitorii isi vedeau linistiti de treaba: vindeau geamurile si fiarele ramase de la renovarea caminelor. Pretul? Cam de-un pranz si-o tuica... Camera stramta din camin Intr-un final am ajuns la caminul P25, cautand camera lui Alexandru, tanarul care s-a oferit sa ne arate „paradisul studentesc". O studenta isi incalzea mancarea pe un resou electric chiar pe hol. In fata usii, nelipsitele scrumiere pline de chistoace. Cat despre intrerupatoare, unele nu sunt, iar altele atarna amenintator. Ajungem in camera lui Alexandru. O incapere mica, cam cat o bucatarie intr-un bloc modest, cu doua paturi si un sifonier inghesuit langa usa. In partea stanga, un frigider plasat intre pat si dulap, doua mese ingramadite. Pentru o astfel de camera, chiria este de 100 de lei pe luna de persoana. Gandacii, inclusi in pretul de cazare Pe langa lipsa locurilor de cazare se inregistreaza si foarte multe cazuri de coruptie la impartirea camerelor. „In primul rand, universitatile retin asa-numitele locuri de protocol, care nu sunt puse la dispozitia studentilor. Apoi, si administratorii de camin retin cateva camere, cand nu le raporteaza universitatilor, la redistribuiri, si nu in cele din urma exista coruptia in randul studentilor, care isi vand locurile", a spus George Paduraru, presedintele Uniunii Studentilor din Romania. Cojo, student in anul III, spune ca, anul trecut, a stat in caminul „E" din Grozavesti . „Camere de doua persoane, toaleta la capatul holului, gandaci etc. Nu era rau. Era gratis pentru studentii cu parinti cadre didactice", ne-a explicat Cojo. Studentii din P26 sunt multumiti de conditiile care li se ofera. Dar pana a ajunge acolo au fost nevoiti sa scoata din buzunare intre 300 si 500 de euro, bani pentru „spaga de cazare". Pentru a prinde un loc in Regie, Cristi, student in anul II, a cumparat un loc in camera de doua persoane cu 600 de euro. 600 de euro, chiria la o garsoniera Proprietarii de garsoniere sau apartamente din centrele universitare si in special din Capitala sunt cei care profita din plin in aceasta perioada. "Odata cu apropierea inceperii noului an universitar, chiriile s-au marit cu 20%, iar fata de anul trecut acestea s-au majorat cu pana la 50%", ne-a spus Mircea Robert, reprezentantul Best Capital Imobiliare. Studentii care isi cauta o garsoniera mobilata in apropierea centrelor universitare sa se astepte sa plateasca, lunar, intre 350 si 400 de euro. Pentru o garsoniera in zonele periferice ale orasului precum Salajan sau Ozana, pretul ajunge la 300 de euro pe luna. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea