Social

Naţionalismul dă în clocot în noile state membre UE

La aproape 17 ani de la prăbuşirea zidului Berlinului şi doi ani de la admiterea în Uniunea Europeană a mai multor ţări din fostul bloc comunist - randul altor două, Romania şi Bulgaria, urmand să vină în curand - Europa traversează o stare de spirit sumbră, scrie "New York Times" într-un articol al trimisului său în Polonia, Richard Bernstein. În partea occidentală a continentului, după respingerea de către Franţa şi Olanda a propusei Constituţii europene, care urmărea realizarea unui stadiu superior al integrării, energia şi voinţa politică pentru implementarea proiectului european pare a se fi epuizat. Iar în partea răsăriteană se resimte un neaşteptat puseu de naţionalism. Entuziasmul iniţial, în accentuat recul Pe ansamblu, afirmă Centrul pentru Reformele Europene, cu sediul la Londra - ale cărui constatări sunt reluate de "New York Times" -, Uniunea cunoaşte o perioadă de recul a entuziasmului iniţial, caracterizată printr-o retractibilitate în spatele intereselor naţionale. Fenomenul, scrie autorul articolului, apare pregnant în noile ţări membre provenind din Est, deşi, din punct de vedere economic şi politic, se găsesc într-o situaţie mult mai bună decat în trecut. Ele se simt pierdute, parcă nu mai au pentru ce să lupte, odată ce scopul propus, acela de a-i alunga pe comunişti de la putere, a fost atins. Parcă nu mai au forţa să se bucure că au fost chemate să se alăture clubului occidental deschis numai ţărilor unde domneşte deplina democraţie. Marele paradox este că atat vechii membri ai Uniunii, cat şi cei noi nu realizează că au toate motivele să salute o realitate cu adevărat istorică - unificarea unui continent care timp de secole a fost sfaşiat de războaie. Într-un şir de ţări - şi ziarul dă ca exemple evoluţii recente din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia - politica idealurilor înalte care viza înlăturarea comunismului a fost înlocuită cu o politică a dezbinărilor interne, a acuzaţiilor reciproce şi a permanentei schimbări a coaliţiilor aflate la putere. "Perioada romantică s-a încheiat" "A existat o perioadă foarte romantică în Europa Răsăriteană. Dar această perioadă s-a încheiat. Acum politica a devenit mai profesionistă şi profesionismul înseamnă corupţie şi partea întunecată, murdară a politicii", citează ziarul cuvintele politologului Krisztian Szabados, directorul unui grup de reflexie şi analiză din Budapesta. Polonia: un caz tipic Autorul articolului stăruie în continuare asupra situaţiei din Polonia, unde guvernul de coaliţie trece printr-o succesiune de zguduiri de cand a luat puterea toamna trecută. Mai mulţi miniştri moderaţi, inclusiv fostul premier Kazimierz Marcinkiewicz, s-au retras după ce Partidul Legii şi Dreptăţii s-a aliat cu grupările populiste şi de extremă dreaptă pentru a rămane la putere. Numirea de către preşedintele Lech Kaczynski a fratelui său, Jaroslaw, liderul Partidului Legii şi Dreptăţii, ca prim-ministru conferă familiei Kaczynski o poziţie dominantă fără precedent în Polonia de la prăbuşirea comunismului. Fenomene care păreau de domeniul trecutului Pe plan intern, gemenii aflaţi la putere au numit elemente docile în posturile-cheie ale comisiilor guvernamentale care monitorizează activitatea posturilor de radio şi televiziune, refuzand să ia măsuri împotriva postului de radio conservator-naţionalist Maryja, care devine tot mai influent şi transmite mesaje bănuite a avea un caracter ascuns antisemit. Pe plan extern, fraţii Kaczynski au reacţionat cu vehemenţă la un articol parodic la adresa lor apărut într-un ziar german şi au pretins scuze, în plus boicotand tradiţionala întalnire la nivel înalt a grupului de la Waimar, din care mai fac parte Franţa şi Germania. Comentatorii germani au replicat că admiterea Poloniei în UE a fost o greşeală. Pentru mulţi oameni dinăuntru şi din afara ţării, concluzionează ziarul amintit, conservatorismul şi aroganţa politicienilor polonezi indică un brusc recul al Poloniei în direcţia unui naţionalism slav agresiv, care părea a fi dispărut odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea