Social

Nasu' incalca legile FIFA

Campionatul intern de fotbal se reia astazi cu doua meciuri, iar orice transfer de fotbalist trebuia sistat cu 48 de ore inainte de primul fluier al arbitrului de la meciul Otelul Galati-Unirea Urziceni, programat de la ora 14.00. Cu toate acestea, Comitetul de Urgenta al Federatiei Romane de Fotbal (FRF) s-a intrunit miercuri seara pentru a decide, printre altele, prelungirea perioadei de transferari pentru cluburile din primul esalon care au echipe-satelit in Ligile a II-a si a III-a pina pe 8, respectiv 7 martie, desi ambele competitii se reiau la inceputul lunii martie. Decizia vine dupa ce Nasu’, la putin timp dupa alegerea sa in Comitetul Executiv al UEFA, a efectuat un turneu de multumire la electoratul fidel din ligile inferioare, terminat cu petreceri cu manele si „balerine“. In urma cu o saptamina, un edict de aceeasi natura elimina restrictiile la extracomunitari in favoarea Timisoarei. Dubla ilegalitate Folosindu-se de artificiul echipelor-satelit, forul prezidat de Mircea Sandu a incalcat atit propriile regulamente , cit si prevederile internationale. Astfel, conform site-ului FRF, pentru perioada de iarna, transferurile se fac „din prima zi lucratoare a lunii februarie a fiecarui an pina cel mai tirziu cu 48 de ore inaintea zilei in care se desfasoara prima etapa a returului campionatului fiecarei categorii sau inaintea primului joc de campionat al sezonului de primavara“. FIFA stabileste doar cadrul general al transferurilor, lasind fiecarei asociatii nationale dreptul de a incorseta dreptul de libera miscare al fotbalistilor. Totusi, regulamentul stabileste ca exista doar doua perioade intr-un an competitional in care se pot face transferuri. Prima se desfasoara chiar inainte de startul campionatului, dar nu depaseste 12 saptamini, iar cea de-a doua in intersezon, dar nu depaseste patru saptamini, ceea ce nu este cazul prin derogarea stabilita miercuri seara de FRF. Palma de la Blatter FIFA a cerut FRF, printr-o adresa oficiala, sa puna in aplicare decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne (TAS) in privinta numelui si palmaresului gruparii Poli Timisoara . „Am fost informati ca decizia TAS (in cazul SC FC Politehnica Timisoara SA vs CS FCU Politehnica Timisoara), luata la 5 decembrie 2006, nu a fost inca executata de FRF. La solicitarea presedintelui Comitetului Disciplinar al FIFA trebuie sa cer FRF sa aplice in totalitate decizia TAS“, se scrie in precizarea FIFA. In decizia initiala, echipa patronata de Iancu trebuia sa revina la denumirea veche, fara a avea dreptul nici macar la folosirea culorilor alb-violet, sa plateasca 90.000 de euro compensatii si cite 5.000 de euro pentru fiecare meci oficial disputat sub denumirea de Poli Timisoara. FRF a ignorat comunicatul FIFA, oferind ieri, printr-o decizie a Curtii Federale, palmaresul Poli Timisoara lui Marian Iancu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea