Social

Muzeul Ermitaj se extinde în Italia

Cel mai cunoscut muzeu din oraşul St. Petersburg, fosta capitală a ţarilor, se află - de mai multă vreme - în impas. Motivul? Are prea multe tablouri şi obiecte valoroase de artă, dar prea puţin spaţiu pentru expunerea lor. Ca urmare a unui Contract negociat de primăria din Ferrara şi conducerea Muzeului Ermitaj, vasta colecţie de obiecte de artă a Rusiei va putea fi vizitată şi virtual, cu ajutorul unei expoziţii high-tech, unde tablourile vor fi "proiectate" pe nişte ecrane de panză aflate într-un palat italian, cu ajutorul transmisiilor pe internet. Noul muzeu, găzduit de Castelul Estense, va oferi publicului şi o mulţime de lucrări aduse "în turneu" chiar de la St. Petersburg. O parte din investiţia de 500 milioane de euro, necesară modernizării palatului medieval , va fi suportată de Rusia. Fereastră către Vest Muzeul din Ferrara va fi categoric o atracţie turistică bine-venită în micul oraş italian, iar pentru Ermitaj noul lăcăş va reprezenta o veritabilă "fereastră către Vest", care îi va atrage pe turiştii veniţi în Italia şi către Rusia. Primarul din Ferrara, care a vizitat personal muzeul din St. Petersburg, s-a întors vrăjit de ce-a văzut: "Ruşii au peste trei milioane de tablouri de mare valoare. Nici ei nu ştiu exact tot ce au prin magazii. Am văzut acolo mai multe comori etrusce decat în Italia", spune Gaetano Sateriale. Italienii au trimis deja specialişti pentru autentificare şi catalogare. Contractul dintre cele două oraşe a fost semnat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi de premierul Italiei, Romano Prodi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea