Social

Mutu a marcat golul egalizator pentru Fiorentina

Adrian Mutu a marcat un gol, din penalty, in partida pe care formatia sa de club, AC Fiorentina , a terminat-o la egalitate, scor 2-2, cu fosta echipa a lui Cristi Chivu, AS Roma. Partida a contat pentru etapa a cincea a campionatului italian si s-a jucat acasa la Fiorentina. As Roma a deschis scorul pe "Artemio Franchi", prin Mancini, in minutul 22, dar Gamberini a adus egalarea pentru formatia viola, in minutul 27. Tot Roma a intrat la cabine in avantaj, prin golul fostului barcelonez, Ludovic Giuly, cu cinci minute inainte de incheierea primei reprize. In minutul 73, Mutu a fost avertizat cu galben, dar si-a aratat valoarea patru minute mai tarziu, cand a reusit o pasa in careul celor de la AS Roma, pentru Cristian Vieri, care a fost agatat de Panucci. Arbitrul Bergonzi a dictat penalty, iar Mutu a transformat si a stabilit scorul final, Firentina-AS Roma 2-2. Cu reusita din aceasta seara, Mutu a ajuns la 4 goluri marcate pentru Fiorentina, in primele 5 etape din Serie A. Celelalte in partidele din aceasta seara, in etapa a 5-a din Serie A: Catania-Empoli 1-0 (Martinez 48) Genoa- Udinese 3-2 (Borriello 20, 47, 73-penalty/Asamoah 50, Mesto 77) Inter Milano- Sampdoria 3-0 ( Ibrahimovici 23, 49, 56). Chivu nu a jucat la gazde, fiind inca indisponibil din cauza unei accidentari. Juventus-Reggina 4-0 (Legrottaglie 48, Salihamidzic 50, Trezeguet 76, Palladino 90) Lazio- Cagliari 3-1 (Rocchi 48, 84, Pandev 60/Acquafresca 70) Napoli-Livorno 1-0 (Sosa 85) Palermo-AC Milan 2-1 (Diana 73, Miccoli 90/Seedorf 10) Parma-Torino 2-0 (Reginaldo 61, Corradi 63) Siena-Atalanta 1-1 (Loria 31/Doni 61-penalty). Paul Codrea nu a evoluat la gazde, fiind suspendat. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea