Social

Muresan, hamalul spagii pentru Remes

Procurorii DNA au inregistrari video in care fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan descarca lazile cu plocoane pentru actualul ministru, Decebal Traian Remes . Dosarul DNA in care actualul ministru al Agriculturii este acuzat de trafic de influenta contine probe audio si video ale momentelor in care Remes negociaza si primeste mita de la omul de afaceri Gheorghe Ciorba , informeaza MEDIAFAX. Intr-o inregistrare video, Muresan merge, alaturi de Ciorba, la casa lui Remes din Baia Mare, unde lasa mai multe lazi cu diverse produse. Muresan insusi - despre care familia a sustinut ca sufera de diabet - cara vioi mai multe lazi pe terasa casei lui Remes, iar la un moment dat chiar alearga citiva pasi pentru a grabi descarcarea produselor, sustine sursa citata. Conform inregistrarilor convorbirilor telefonice, in prealabil Muresan ar fi vorbit cu sotia lui Remes si i-ar fi transmis ca are sa-i aduca ceva si o roaga sa-i comunice femeii care se ocupa de casa sa-i primeasca. Muresan a recunoscut ieri in fata magistratilor Curtii de Apel Bucuresti, care judecau cererea procuro-rilor DNA de arestare preventiva, ca i-a dat lui Remes acele produse alimentare. „A venit domnul Ciorba la mine cu o masina cu produse alimentare. Le-a descarcat sotia si i-a multumit. Ciorba a spus ca vrea sa-i dea o parte din aceste produse lui Remes, dar eu i-am spus ca nu pot sa i le dau, pentru ca Remes e la Bucuresti. I-am dat telefon lui Remes, a raspuns sotia si mi-a spus ca menajera este acasa. Am mers cu Ciorba si am dus acele produse domnului Remes, la domiciliul de la Baia Mare“, a povestit ieri Muresan. Surse judiciare sustin ca Remes si Muresan au fost filmati in timpul unei intilniri avute intr-un local din zona Dorobanti. Muresan ii vorbea codat lui Remes, iar Ciorba ii scria pe o hirtie cele multe dintre detaliile afacerii. La un moment dat, Muresan a primit un telefon de la Gheorghe Ciorba, care-l anunta ca il asteapta afara, „linga un BRD“, sa-i dea ceva. Muresan a fost filmat cind primea de la Ciorba un plic si o foaie de hirtie pe care, in strada, omul de afaceri scria ceva. Dupa citeva minute s-au despartit, iar Muresan a revenit in local, unde i-a cerut lui Remes sa-si deschida geanta. Intre ei a avut loc un scurt dialog, in care Remes lasa sa se inteleaga ca accepta banii, iar Muresan il sfatuia ca ar fi mai bine sa-i primeasca acasa. Fostul ministru a negat insa, in fata acelorasi judecatori, ca in plicul respectiv ar fi fost bani. „Nici nu poate fi vorba ca i-as fi dat bani. M-am intilnit cu Remes la o terasa, insa nu i-am dat nici un ban, ci un dosar cu mai multe documente referitoare la biserica din Blaj si la Arhiepiscopia Greco-Catolica din Baia Mare. In legatura cu dosarul acesta trebuia sa ma ajute Remes“, a aratat Muresan. Conform surselor citate, Muresan stia ca procurorii aveau inregistrarea momentului in care plicul de la Ciorba a ajuns la Remes. Ulterior, intr-o intilnire filmata, Ciorba i-a vorbit despre cei 15.000 de euro. Muresan i-a facut semn sa taca, i-a desenat ceva cu degetul prin aer si i-a soptit: „Despre astea nu vorbim“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea