Social

Munca la birou ne poate fi fatală

Orele multe petrecute la birou, în faţa computerului, ne pot pune în pericol viaţa. Specialiştii spun că excesul de muncă poate duce la apariţia trombozei venoase profunde, o afecţiune vasculară caracterizată prin formarea de cheaguri de sange (trombi). Ele apar la nivelul gambei sau coapsei şi pot migra oricand în plămani, inimă ori creier. Dureri spontane la nivelul gambei, eritem (înroşire), senzaţie de usturime sau edeme (umflături). Acestea sunt simptomele trombozei venoase profunde. Boala debutează la nivelul gambei şi se extinde spre venele femurale. Potrivit prof. Mircea Cinteză, şeful Clincii de Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, boala este întalnită mai des în randul celor care nu obişnuiesc să facă exerciţii fizice sau sunt obligaţi să petreacă mai mult timp imobilizaţi la pat. Femeile supraponderale ori cele care recurg la anticoncepţionale sunt mai afectate decat bărbaţii. Recent, un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Institutul de Cercetare din Noua Zeelandă a scos la iveală faptul că boala se declanşează şi la cei care petrec mai multe ore la birou, în faţa calculatorului. Specialiştii au constatat că un sfert din numărul pacienţilor cu acest diagnostic au o activitate statică, ce implică statul prelungit la birou. Unele persoane petrec în faţa calculatorului chiar şi trei sau patru ore, continuu, fără a înţelege importanţa mişcării. Mai mult decat atat, mulţi angajaţi au devenit dependenţi de birou. Prinşi de activitatea pe care o desfăşoară, aceştia evită masa de pranz sau, în cazurile fericite, preferă să îşi cumpere un sandviş pe care îl mănancă tot pe scaun. Boala impune schimbarea radicală a stilului de viaţă Tromboza venoasă profundă poate deveni periculoasă pentru viaţa pacientului, cele mai importante consecinţe fiind embolia pulmonară (migrarea unui cheag de sange în plămani) şi sindromul de insuficienţă venoasă cronică. De aceea, se impune un consult de specialitate la orice durere declanşată la nivelul piciorului şi care se accentuează la mers sau la sprijin în el. Ecografia Doppler este cea mai des utilizată metodă de diagnostic, deoarece permite vizualizarea fluxului sanguin la nivelul gambelor. În afară de tratamentul medicamentos, care trebuie instituit imediat, tromboza venoasă profundă necesită şi schimbarea radicală a stilului de viaţă. Este obligatoriu repausul la pat, cu imobilizare şi ridicarea membrului afectat deasupra poziţiei inimii, precum şi purtarea de ciorapi elastici. Epuizarea profesională, comună şefilor  Studii recente evidenţiază accentuarea sindromului de epuizare profesională, în special la persoane cu funcţii de conducere. Sindromul apare ca urmare a stresului permanent şi neînţelegerilor la locul de muncă sau a unor evenimente care afectează negativ sănătatea fizică şi psihică. Potrivit dr. Bogdana Tudorache, de la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Capitală, mulţi dintre cei cu responsabilităţi acuză oboseală cronică, surmenaj şi stări de depresie. Specialistul recomandă persoanelor aflate în situaţiile menţionate să accepte responsabilităţile cu oarecare detaşare, să-şi descopere resursele interioare, să comunice cu prietenii, să nu lupte singure, să aibă un cerc social cu care să discute şi care să le ajute.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea