Social

Multescu ameninta ca pleaca

Spiritele sunt foarte incinse la Dinamo, mai ales ca echipa nu joaca nimic si nici rezultate nu are. Adus in “Groapa” ca un salvator, Gigi Multescu nu reuseste sa schimbe fata echipei si au aparut, deja, presiuni, din partea actionarilor.

Inspirati de modelul lansat de Gigi Becali la Steaua, acestia vor schimbari in echipa dar nu le merge cu Multescu. “Nici vorba de asa ceva. Eu am spus-o de la inceput. Sunt la o varsta la care nu pot accepta asa ceva. De fapt nu am acceptat niciodata, ba mai mult, atunci cand eram tanar eram foarte orgolios si ambitios. Eu am antrenat 12 ani in Turcia si am avut succese. Acolo castigi greu fiecare punct pentru ca acolo nu sunt butoane. Acolo trebuie sa fii performant.

Pai daca se intampla asa ceva eu in secunda unu am plecat. Am si eu niste principii. Eu sunt maleabil, discut, pana se ajunge la un punct. Si apoi, la revedere ! In momentul in care se ajunge sa-mi faca cineva echipa le spun la revedere. Nu se poate asa ceva, nu se discuta. Inca o data, ca sa fie clar, in secunda unu am plecat", ameninta Multescu, cel care infirma si zvonurile conform carora ar exista discutii in contradictoriu intre el si jucatori:

"Cum adica nu ma pot impune in vestiar? Din punctul meu de vedere sunt interese care vor sa dezbine echipa si sa ne creeze probleme mai multe decat avem. Nu stiu de unde apar. Ce probleme sa avem in vestiar? Sunt discutii normale. Suntem o familie si trebuie sa avem discutii, dar e departe de a spune ca e debandada in vestiarul lui Dinamo. Pai daca la noi e debandada, cand i-a dat Ferguson cu gheata in cap lui Beckham ce a fost? Eu nu sunt genul de om care se impune cu parul, cu pumnul sau cu injuraturile. Eu vreau sa avem un dialog civilizat, pentru ca eu ii respect pe jucatori, sa contribui la educatia lor, sa creez niste oameni educati, niste personalitati. Pentru asta ce sa fac, sa ma impun cu parul? Eu am dialog cu ei si in cabina si in particular. Continuu, pentru ca daca nu exista dialog nu poti sa faci treaba".

Pentru mai multe stiri despre vedete si mondenitati aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri mondene Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea