Social

Morten Olsen in locul lui Lucescu

Conducerea clubului Besiktas intentioneaza sa il numeasca in functia de antrenor, incepand cu sezonul viitor, pe antrenorul reprezentativei Danemarcei, Morten Olsen .

Oficialii gruparii turce au inceput sa caute alt antrenor deoarece Besiktas a inregistrat rezultate slabe sub conducerea tehnica a lui Mircea Lucescu , in returul acestei editii a campionatului Turciei. Conducerea clubului din Istanbul a discutat deja cu impresarul tehnicianului danez si va negocia un contract cu acesta dupa incheierea actualei editii de campionat.

Cotidianul "Hurriyet" noteaza ca Mircea Lucescu a discutat, marti seara, in cadrul unei cine oferite de conducerea clubului Besiktas, cu oficialii gruparii Hasmet Bedii Kurum, Husnu Gureli, Ilhan Durusoy si Erdil Arpaci. "Lucescu nu si-a putut tine lacrimile cind a facut o analiza a situatiei echipei", se mentioneaza in "Hurriyet".

Tehnicianul roman si-a asumat o parte din responsabilitatea parcursului slab al echipei. "Si eu am gresit. Imi pare foarte rau", a spus Lucescu.

Intrebat de ce a criticat arbitrii intr-un moment in care Besiktas avea 11 puncte avans fata de urmatoarea clasata, Mircea Lucescu a spus ca in Turcia cei care indraznesc sa isi spuna opinia sint nevoiti sa plateasca pentru acest lucru. "«Toata lumea vede ce se intimpla. Sistemul din Turcia este diferit». Dupa ce a spus aceste cuvinte, Lucescu a inceput sa isi stearga lacrimile cu batista pe care a scos-o din buzunar si a adaugat: «Prin jucatorii pe care ii are, Besiktas este cea mai buna echipa din Europa. Am incredere in toti fotbalistii mei. De doi ani, Besiktas nu isi lasa adversarii sa respire. Ei vor sa ne opreasca, sint invidiosi»", se mentioneaza in "Hurriyet".

Potrivit cotidianului "Fanatik", Mircea Lucescu a inregistrat, in acest sezon, cele mai slabe rezultate din intreaga perioada cit a activat in Turcia ca antrenor. In primele doua sezoane in Turcia, la Galatasaray, Lucescu a acumulat, in primele 26 de etape din campionatul turc, 55, respectiv 56 de puncte. In sezonul trecut, alaturi de Besiktas, antrenorul roman a obtinut, in aceeasi perioada, 64 de puncte. In acest sezon, dupa 26 de etape, Besiktas a acumulat doar 54 de puncte si ocupa pozitia a doua in clasament.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea