Social

#ridzi #cazul ridzi #comisie #ancheta #audieri #raport #demitere

Monica Iacob Ridzi, intre Comisia de ancheta si propriul partid

Monica Iacob Ridzi, la un pas de demitere dupa audierile de la Comisia de ancheta. Desi raportul Comisiei stipuleaza ca parlamentarii din Comisia de ancheta din “ cazul Ridzi ” recomanda inceperea urmaririi penale impotriva ministrului, PD-L pledeaza pentru o acuzatie mai blanda in acest caz, considerand ca aceasta se face vinovata de neglijenta in serviciu .

In ultima forma a Raportului Comisiei, publicat de Gandul, deputatii concluzioneaza ca Ridzi “a aprobat alocarea unor sume de la buget fara responsabilitate si fara sa se intereseze cu privire la fundamentarea lor in raport cu cheltuielile reale necesare manifestand, astfel, un abuz in exercitarea atributiilor cu care era investita si o implicare directa si calificata in delapidarea dondurilor bugetare”, lucru pentru care recomanda inceperea urmaririi penale impotriva Monicai Iacob Ridzi, “pentru savarsirea infractiunilor de delapidare si abuz in serviciu contra intereselor publice ”.

In plus, parlamentarii ii propun premierului Emil Boc sa ii ceara presedintelui Traian Basescu revocarea din functie a ministrului. De asemenea, Comisia mai propune Camerei Deputatilor sa sesizeze Consiliul Concurentei cu privire la incalcarea legii de catre cele doua firme care au lucrat cu ministerul, Artisan si Mark.

Ministrul Ridzi a prezentat concluziile acestui Raport inca de aseara, atunci cand varianta finala nu era aprobata de Comisie, precizand in cadrul unei emisiuni televizate ca documentul arata in aceasta forma inca dinaintea celei de-a doua audieri a sa la Comisie. Afirmatiile sale au fost insa contrazise de presedintele Comisiei parlamentare de ancheta in cazul Ridzi, liberalul Alina Gorghiu , care a precizat ca varianta prezentata de ministru este doar un draft al raportului, o varianta provizorie si nu una finala, dupa cum noteaza Realitatea TV.

In schimb, pozitia partidului din care face parte ministrul este mai blanda. PD-L pledeaza pentru o acuzatie usoara in cazul Ridzi, respectiv cea de neglijenta in serviciu. Recomandarile democrat-liberalilor vor fi parte dintr-o varianta diferita de Raport, alcatuita de Comisia juridica a Camerei Deputatilor, astfel incat plenul Camerei va trebui sa dea doua voturi in cazul Iacob-Ridzi, cate unul pentru fiecare raport in parte.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea