Social

Moldova, o ţară plină de sărbători

Republica Moldova este ţara cea mai săracă din Europa, dar şi cu cele mai multe sărbători cu roşu în calendar din lume – 65 de "bucăţi", marcate ca sărbători oficiale, profesionale şi religioase. Ţară amărată, populaţie aşijderea, dar 65 de sărbători! Aceasta este Republica Moldova. Republica Moldova este ţara cea mai săracă din Europa, dar şi cu cele mai multe sărbători cu roşu în calendar din lume – 65 de "bucăţi", marcate ca sărbători oficiale, profesionale şi religioase, la care se adaugă multe altele bisericeşti, specifice localităţilor, cum ar fi hramurile oraşelor şi satelor. Dar aceasta nu e tot. De la o vreme, autorităţile comuniste de la Chişinău au grijă să asigure clasei muncitoare o perioadă de odihnă cat mai îndelungată. De exemplu, de 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii, autorităţile au oferit, prin hotărare de guvern, tocmai patru zile de odihnă, iar acum, de 1 Mai – trei zile. Presa şi analiştii economici acuză Guvernul de faptul că ar prejudicia în acest fel economia, care şi aşa este la pămant. În plus, statisticile arată că în zilele de sărbătoare se consumă de şase ori mai mult alcool decat în zilele obişnuite. Dacă ţinem cont de faptul că în ultimii doi ani numărul alcoolicilor din Republica Moldova practic s-a dublat –, argumentul invocat de societatea civilă merită atenţie. (continuarea in Jurnalul National )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea