Social

Miza locurilor de muncă tulbură Biblioteca Academiei

O circulară semnată de preşedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, a aruncat în două tabere salariaţii Bibliotecii Academiei Romane. Conform acesteia, cercetătorii ştiinţifici de gradul I pot fi menţinuţi, la cerere, pe funcţiile pe care le deţin, chiar şi după împlinirea varstei legale de pensionare, pană la 70 de ani. Semnată pe 18 octombrie , decizia prezidiului Academiei agită apele în bibliotecă tocmai în preajma înscrierilor la concursul de promovare sau menţinere pe post, care se va desfăşura între 4-15 ianuarie 2007. Voci din interiorul instituţiei pun la îndoială procesul de întinerire a instituţiilor Academiei, promisiune făcută la început de mandat de preşedintele Haiduc. Directorul vrea tineret Directorul Bibliotecii Academiei, prof. dr. Dan Horia Mazilu, confirmă existenţa acestei decizii a forurilor superioare, dar consideră că e nevoie de o revigorare la nivel administrativ: "Într-adevăr, există o dispoziţie a Academiei care le permite şi pensionarilor de pană la 70 de ani să participe la concurs. Eu nu le cunosc gandurile, nu ştiu dacă vor sau nu să se înscrie. Fără discuţie, sunt de părere că e nevoie de o întinerire şi la Biblioteca Academiei, pentru că trebuie să se dea o şansă mai mare tinerilor. Dar concursul e concurs şi mergem pe competenţă. Pentru cei care vor să aibă şi atribuţii de coordonare, cred că o anumită împrospătare e necesară", ne-a declarat directorul bibliotecii. În ianuarie ar putea fi scoase la concurs mai mult de 20 de posturi. Unele sunt "ocupate de persoane cărora le expiră contractul pe o perioadă determinată, după ce au fost mai multe prelungiri, cu acordul conducerii şi al consiliului de administraţie. Conform Codului Muncii, pot participa şi persoanele care au fost pe posturile respective, şi unele care vor să promoveze, dar şi din afara sistemului. Cred că s-a creat o falsă problemă. Există o lege care prevede această prelungire a contractului de muncă pană la 70 de ani şi pentru alte categorii profesionale, nu numai pentru angajaţii Academiei", ne-a declarat Roxana Chirea, şeful biroului de resurse umane. "Oricum, poate veni oricand o hotărare care poate bloca locurile vacante şi putem rămane fără ele". Ciudăţenii în bibliografie Pe holurile bibliotecii, tensiunea se transformă în discuţii şoptite: "Tu ştii caţi promovează?" "Nu!"; "Ai văzut cată bibliografie este? De ce să mă chinui cu toată? Citesc cateva chestii generale despre Academie şi cu asta basta!", şuşotesc doi dintre cei 195 de salariaţi ai bibliotecii. Posturile scoase la concurs se adresează gestionarilor depozitelor şi altor salariaţi cu studii medii , bibliografilor şi bibliotecarilor cu studii superioare şi şefilor de servicii. Cei care vor să promoveze sau să se menţină pe post au de "răsfoit" o bibliografie care le-ar ocupa timpul pentru cateva luni, dacă ar citi non-stop. Angajaţii trebuie să parcurgă chiar şi unele cărţi scrise de cei care îi conduc: "Istoria Academiei Romane", scrisă de Dan Berindei (apărută în 2006), "Recitind literatura romană veche", de Dan Horia Mazilu (2004). 40 de subiecte orientative au fost afişate la avizier. Unele teme nu se "asortează" deloc cu bibliografia, altele nu par să aibă o finalitate practică: "Clasificarea zecimală – între importanţă şi agonie", "Mari donatori către BAR". O carte scrisă de Mihai Drăgănescu în 1987 (!), "Informatica şi societatea" ar trebui să ajute la documentare pentru o temă adaptată anului 2007 (douăzeci de ani mai tarziu) - "Biblioteca – Drum în timp şi provocări în epoca internetului". Două tabere, un singur ţel – tinerii dornici să iasă din umbră şi să evolueze profesional, varstnicii care se consideră îndeajuns de viguroşi şi experimentaţi ca să ţină fraiele chiar şi la 70 de ani.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea