Social

Mircea Sandu s-a răzbunat cu varf şi îndesat pe Becali şi Steaua

Comisia de disciplină a FRF a tăiat în carne vie la Steaua, Mircea Sandu răzbunandu-se cu varf şi îndesat după ce oficialii campioanei l-au acuzat că face jocurile lui Dinamo. În şedinţa de miercuri seară, Comisia a decis ca Gigi Becali să fie suspendat timp de opt etape pentru acuzaţiile de corupţie la adresa boss-ului FRF, iar MM Stoica a primit şase etape de suspendare , după ce arbitrul meciului cu Dinamo, Sorin Corpodean , a depus un memoriu la FRF în care se plangea de tratamentul la care a fost supus de oficialul stelist. Stoica mai ispăseşte în acest moment o suspendare de trei luni, primită după lansarea unor acuzaţii de blat la adresa meciului CFR Cluj – Rapid din sezonul trecut. Şi Gigel Coman, eliminat în meciul cu Poli Iaşi, a primit două etape de suspendare şi o amendă de 3.000 de lei, în timp ce Goian, şi el eliminat în meciul cu moldovenii, va sta doar o etapă. Comisia de disciplină a FRF a mai decis şi sancţionarea cluburilor Steaua, Dinamo şi Rapid cu disputarea cate unui meci pe teren propriu fără spectatori şi cu o amendă de 3.500 lei. Motivul sancţiunii îl constituie incidentele în care au fost implicaţi suporterii celor trei echipe la derby-urile Dinamo-Steaua şi Dinamo-Rapid.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea