Social

Mircea Geoană recunoaşte că a spus prostii

Preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană, a recunoscut că a făcut o eroare atunci cand a cerut desfiinţarea CSAT, întrucat instituţia este prevăzută în Constituţie. El a spus că acest lucru ar putea să se realizeze atunci cand se va pune iar în discuţie revizuirea Legii fundamentale. "Recunosc că am făcut o eroare şi o imprecizie de limbaj juridic . Ceea ce spunem noi e ca în legea CSAT să putem să stabilim o nouă formă de organizare , de participare şi de adoptare a deciziei de tipul unui Consiliu de Securitate Naţională. Este evident că nu putem să modificăm o structură prevăzută în Constituţie", a declarat Mircea Geoană, la finalul şedinţei BPN. O singură agenţie de interceptare a telefoanelor Vicepreşedintele PSD, Ioan Rus, a prezentat ieri care sunt principiile de bază ale pachetului de legi privind siguranţa naţională, în concepţia social-democraţilor. Între elementele enumerate de Rus se află constituirea unei autorităţi naţionale de interceptare, supusă controlului parlamentar, înfiinţarea unei agenţii naţionale independente de telecomunicaţii speciale subordonate guvernului şi înfiinţarea unei comisii unice de control parlamentar al serviciilor de informaţii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea