Social

#referendum #curtea constitutionala #demitere basescu #referendum 2012 #mircea geona

Mircea Geoana: Prin invalidarea referendumului, judecatorii Curtii Constitutionale si-au semnat condamnarea

Senatorul independent Mircea Geoana crede ca prin decizia de invalidare a referendumului din 29 iulie judecatorii Curtii Constitutionale si-au semnat actul de condamnare, politicianul fiind de parere ca algoritmul politic de numire a acestora va fi modificat pe viitor.

"Intr-un fel, si-au semnat si actul de condamnare pentru ca este evident pentru mine ca la o modificare a Constitutiei, cand va fi ea facuta, actualul model de algoritm politic pentru desemnarea judecatorilor la Curte va trebui sa fie inlocuit probabil cu un sistem gen american, unde la Curtea Suprema se judeca atat spete constitutionale, cat si spete de natura civila sau penala", a declarat Geoana.

Mircea Geoana este de parere ca decizia CC nu rezolva actuala criza, ci mai degraba o adanceste.

"Este o mare ingrijorare pe care o am fata de faptul ca in aceasta criza s-a demonstrat, daca era nevoie, ca un revelator, cat de precare sunt institutiile noastre, cat de politizate sunt institutiile noastre si, cu un astfel de stat si cu astfel de institutii, Romania este vulnerabila. Arata inca o data cat de vulnerabil este statul roman si cat de pacatos este acest sistem de a hiperpolitiza tot ce inseamna institutie publica din Romania", a mai spus acesta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea