Social

Milan, ţinută în şah de Celtic

Celtic şi AC Milan au încheiat la egalitate, 0-0, meciul din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, disputat marţi seară la Glasgow. “Rossoneri” au dominat în mare parte meciul de pe “Parkhead”, însă au avut în faţă o formaţie foarte organizată şi motivată, care nu le-a făcut viaţa uşoară. Gourcuff a ratat prima ocazie importantă a meciului, în minutul 18, însă mijlocaşul francez a trimis în portarul gazdelor, din poziţie bună. Opt minute mai tarziu, Gilardino a fost deschis excelent de Kaka , însă şutul varfului italian a ocolit bara de puţin bara porţii gazdelor. Nakamura l-a pus la încercare pe portarul milanez în minutul 39, cand a executat foarte bine o lovitură liberă din preajma careului. Kalac a reuşit să prindă în doi timpi. Gattuso şi-a trecut şi el în cont o ocazie de gol, după o pasă a lui Kaka, însă şutul închizătorului milanez a ocolit poarta. În minutul 54 fanii gazdelor au luat foc la voleul lui Naylor, balonul trecand foarte aproape de vinclu. Gilardino a fost pericolul principal pentru poarta lui Boruc în finalul partidei, italianul ratand două bune ocazii, după care a fost înlocuit cu Oliveira. O replică bună dată de Celtic marelui Milan, însă italienii răman favoriţi pentru calificarea în sferturile de finală. “Rossoneri” au nevoie de o victorie la un gol în returul de pe “San Siro”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea