Social

Mihai Stoica: "Sunt socat de obraznicia lui Copos"

Managerul general, Mihai Stoica , a ţinut să răspundă ieri acuzelor lui George Copos, care a declarat că Steaua cumpără arbitrii : "Copos asta a învăţat, asta spune. Ce i s-a predat la cursurile UTC asta aplică: dezinformează. Să probeze la Comisia de Disciplină că am dat bani la arbitri . Nu ştiu dacă erau vorbe influenţate de euforia victoriei, dar obrăznicia acestui personaj m-a şocat", a precizat Stoica, dezvăluind, totodată, că, în urmă cu trei săptămani, Steaua a cerut arbitri străini la meciurile importante. "Avem o adresă trimisă la CCA pe 21 august 2006, în care solicităm arbitri străini. Dar am primit răspuns că nu se poate, iar noi ne-am conformat." Mihai Stoica a răspuns şi acuzelor formulate de patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu . "Mă deranjează că s-a spus că rezultatul a fost viciat. Înclin să cred că a fost penalty la faza incriminată de piteşteni. Mai degrabă se dă decat nu se dă lovitură de pedeapsă. Dar în faza premergătoare contraatacului argeşenilor se impuneau o lovitură liberă de la 11 metri şi un cartonaş roşu pentru noi, la un fault asupra lui Valentin Badea. Nu se poate vorbi de o manieră generală de arbitraj care a favorizat Steaua", a precizat oficialul stelist.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea