Social

Metoda semaforului, pentru reducerea porcariilor alimentare

Ingredientele nesanatoase – scrise cu rosu, cele sanatoase – cu verde. Parlamentarii europeni, medicii si reprezentantii industriei alimentare vor un sistem comun , simplu si inteligibil pentru toti consumatorii.

80 la suta dintre consumatorii europeni au declarat ca nu inteleg sistemul actual de etichetare a produselor alimentare si vor inlocuirea lui cu unul mai eficient, conform unui studiu al Biroului Organizatiilor de Consumatori Europeni (BEUC).

Datele au fost prezentate in cadrul dezbaterii publice “Etichetarea eficienta in lupta cu obezitatea”, organizat la Parlamentul European de catre europarlamentarul roman Magor Imre Csibi, vicepresedintele Comisiei pentru Mediu, Sanatate Publica si Siguranta Alimentara .

La eveniment au participat reprezentanti ai Comisiei Europene, organizatiilor de consumatori, producatori si medici. Acestia au incercat sa ajunga la o intelegere privind maniera cea mai eficienta de etichetare a produselor alimentare, astfel incat sa vina in ajutorul celor care vor sa aiba o dieta echilibrata si sanatoasa, si sa cunoasca aportul zilnic de diferiti nutrienti. Participantii au discutat despre o ierarhizare a acestora, precum si locul de prezentare al lor pe eticheta.

Succesul modelului englezesc

Foarte populara s-a dovedit metoda adoptata deja de Marea Britanie, care a elaborat o prezentare tip „semafor“. Aceasta prevede ca ingredientele si produsele nesanatoase sa fie prezentate cu/pe fond rosu, cele normale cu galben si cele mai sanatoase cu verde.

„Codul culorilor este foarte relevant si eficient. In doar 3 luni de la implementare s-a observat o crestere cu 10 procente la vanzarea produselor verzi si o scadere cu 12 procente la cele rosii. In plus, aceasta maniera de etichetare s-a dovedit a fi un stimulent si pentru producatori, de a face alimente mai sanatoase“, a explicat Rosemary Hignett de la Agentia pentru Standarde Alimentare.

O problema destul de controversata a fost cea privind modul in care vor fi trecute ingredientele pe eticheta. Studiile arata ca majoritatea consumatorilor doresc ca acestea sa fie prezentate pe fata produsului. Cea mai eficienta metoda ar fi a tabelului, care sa prezinte informatiile despre calorii, grasimi, carbohidrati, ingrediente saturate, sare si zahar.

Optionale sunt informatiile despre ingredientii alergeni , grasimile trans, fibre si proteine, desi se doreste includerea celor doua din urma pe lista obligatorie. Nu s-a stabilit inca daca pe etichete vor fi trecute atat tara de origine a produsului, cat si tara de origine a ingredientelor folosite.

Producatorii vor sa le invatam „hieroglifele” la scoala

Cei prezenti la dezbaterea publica au recunoscut unanim ca toate informatiile ar trebui notate cu caractere de minimum 3 milimetri, sa existe un contrast insemnat intre fond si caractere, iar informatiile facultative sa nu ocupe locul si spatiul celor optionale.

Partile nu au reusit sa se inteleaga deloc asupra unitatii de masura in care vor fi trecute informatiile, daca ar trebui prezentate pe suta de grame de produs, pe portie sau procent din doza zilnica recomandata. Se pare ca in toate aceste situatii exista probleme de intelegere a termenilor, deoarece fiecare consumator are un regim propriu si intelege diferit notiunea de portie.

Reprezentantii industriei alimentare au sustinut ideea lizibilitatii textului, dar ca trebuie luat in calcul educarea consumatorilor din scoli, pentru ca ei sa stie rolul diferitelor substante trecute pe eticheta.

Regimul alimentar nesanatos – cauza majora de mortalitate

Dezbaterea a avut loc in contextul in care Parlamentul European a inaintat in ianuarie  o propunere de regulament prin care se doreste actualizarea Directivei privind etichetarea alimentara in general si a Directivei privind etichetarea nutritionala.

Studiile europene au aratat ca aceasta masura va avea un impact major asupra prevenirii si combaterii obezitatii, precum si a bolilor asociate acesteia. Conform datelor, in lume exista peste 1,6 miliarde de supraponderali si 400 milioane de obezi. In Europa, 400.000 de copii se confrunta anual cu obezitatea.

Reprezentantii retelei de lupta cu bolile cardiovasculare spun ca anual in Europa se inregistreaza 2 milioane de decese cauzate de aceste boli, peste o treime din imbolnaviri fiind cauzate de regimul alimentar nesanatos.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea