Social

Mediatorii intră în nomenclatorul de meserii

Meseria de mediator începe să prindă contur şi în ţara noastră, urmand să fie înfiinţată oficial. Astfel, orice roman va putea solicita ajutorul mediatorului pentru a încheia cat mai rapid un proces tergiversat sau pentru a evita sala de tribunal prin înţelegeri convenabile pentru ambele părţi aflate în conflict. Conform Legii nr. 192/2006, Consiliul de mediere va fi alcătuit din " persoane fizice, specializate în soluţionarea diferendelor prin metode alternative". Mediatorul poate acţiona şi în disputele din domeniul protecţiei consumatorilor, atunci cand aceştia invocă un prejudiciu provocat de unele produse sau servicii defectuoase, cand nu se respectă garanţiile acordate sau cand există clauze abuzive în contractele încheiate între consumatori si agenţii economici. Legea nr. 192/2006 mai prevede că mediatorul poate să intervină "în orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune". Ieri, la Ministerul Justiţiei s-a dezbătut adoptarea procedurii de constituire a primului Consiliu de mediere din Romania. Această iniţiativă va fi susţinută şi de către Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Promovarea Produselor şi Serviciilor în Romania.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea