Social

Meciul suporteri-jandarmi, mai tare decit Dinamo-Steaua

Fortele de ordine spun ca au recurs la armamentul din dotare (gloante de cauciuc, gaze lacrimogene si tunuri cu apa) pentru ca violenta risca sa escaladeze si pentru a-si salva citiva colegi cazuti prada suporterilor huligani . Tabara cealalta spune ca jandarmii au lovit in stinga si-n dreapta, fara sa se uite. Raniti au fost in ambele armate: 6 la jandarmi , 21 la huligani. Firul evenimentelor, asa cum a fost prezentat de colo-nelul Daniel Georgescu, directorul Directiei Jandarmeriei Bucuresti, arata ca suporterii dinamovisti au deschis ostilitatile, inca de pe strada, incercind sa-i atace pe stelistii care veneau la stadion. Minutul 70 al meciului nu a adus nimic notabil in teren, dar a fost inceputul razboiului din tribune. Trei suporteri dinamovisti au smuls un banner al galeriei steliste, care a reactionat violent, a escaladat si a rupt gardul despartitor. Jandarmii au intervenit prompt, dar unul dintre ei a cazut, fiind atacat de suporteri. „Cind au sarit pe gard, am fost atacat cu un scaun, cu pietre si cu sticle. Nu am apucat sa reactionez. Am primit o lovitura in casca, am cazut si dup-aia nu mai stiu nimic, m-am trezit la Urgenta“, povesteste jandarmul, care a fost grav ranit la mina. Luptele dintre suporterii stelisti si jandarmi au continuat in tribune, apoi pe strada, dupa ce meciul luase sfirsit. Ultimul cartus Desi Jandarmeria sustine ca a tras un singur cartus, au existat mai multi suporteri raniti de bilele de cauciuc. „Au tras de mai multe ori, pe mine m-a sters o bila pe picior, dupa ce a ricosat din altcineva. Cel mai mare macel a fost dupa meci, cind ne-au scos din stadion. Au dat in tot ce a miscat, femei, copii, n-a contat“, povesteste Razvan, suporter stelist. „Nu acceptam excesele de zel din partea jandarmilor. Vom demara cercetari. Dar onorabilii huligani mereu se pling ca noi avem ceva cu ei. Agreseaza femei, sparg masini, chioscuri. Nu sint crescuti la pension. Violenta naste violenta“, a raspuns seful Jandarmeriei la acuzele aduse fortelor de ordine. Meme declara razboi Corectia aplicata de Jandarmerie suporterilor ros-albastri, dupa derby-ul cu Dinamo, a aprins spiritele si printre oficialii din Ghencea. Conducerea Stelei a declarat „razboi“ jandarmilor, luind in calcul chiar angajarea unui avocat pentru ca suporterii sa-i poata chema in instanta pe cei care i-au lovit. ,,Este inadmisibil. Nu cred ca isi putea imagina cineva ca in anul 2006 fortele de ordine pot comite aproape un genocid: suporteri impuscati, maltratati , femei nevinovate batute cu bestialitate. Sint pline spitalele de suporteri stelisti “, a tunat managerul ros-albastrilor, Mihai Stoica. Ba mai mult, Stoica este de parere ca actiunea jandarmilor a fost premeditata: „Era suficient sa intre cu gaze lacrimogene, nu trebuia neaparat dupa meci o organizare demna de Piata Universitatii, cu suporteri scosi din taxi si batuti in ultimul hal. Cum pot justifica jandarmii ca femei au ajuns in spital? Cine le da dreptul acestor animale sa faca asta? Trebuie sa vedem jandarmi in puscarie“. Opt huligani oficiali In prezent, in baza de date cu huligani, tinuta de Jandarmerie, exista 700 de persoane monitorizate, dintre care opt au interdictie pe stadioane, iar 12 sint pe cale sa li se alature. „Prima abatere o iertam, poate nu mai faci... La a doua, propunem instantei interzicerea accesului pe stadion, pe o perioada de la sase luni la trei ani“, explica Sorin Despina, de la biroul de presa al Jandarmeriei. Peste 20 de suporteri au fost amendati sau retinuti de jandarmi in seara meciului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea