Social

Mazare si Constantinescu - urmariti penal pentru retrocedari ilegale

Procurorii anticoruptie au dispus inceperea urmaririi penale impotriva primarului Constantei, Radu Stefan Mazare, si a presedintelui Consiliului Judetean Constanta, Daniel Nicusor Constantinescu. Surse judiciare sustin ca cei doi capi ai administratiei de la malul marii sunt cercetati pentru infractiuni pornind de la abuz in serviciu pana la trafic de influenta si alte fapte de coruptie, alaturi de un lot de 10 persoane, din care fac parte membri ai Comisiei de aplicare a Legii 10, juristi si referenti din cadrul Consiliului Local Constanta.







Celor invinuiti pentru retrocedarea si compensarea ilegala a aproape 100 ha de teren nu le-au fost inca aduse la cunostinta acuzatiile, fiind citati, pentru aceasta saptamana, pentru audieri la DNA. Primarul Mazare s-a declarat insa foarte linistit cu privire la mersul anchetei, sustinand ca procurorii nu au nici o proba viabila in dosarele pe care s-ar chinui sa i le fabrice.

Au trecut cu putin mai mult de doua saptamani de cand procurorul general Daniel Morar anunta ca dosarul "Anadalchioi" se afla in faza de finalizare a cercetarii premergatoare.

Procurorii anticoruptie au inceput, inca din luna aprilie, verificarile cu privire la legalitatea unor contracte incheiate in ultimii ani de Primaria Constanta . Procurorul-sef de atunci al PNA Constanta, Vasile Otel, spunea ca, pe langa contracte, au fost ridicate documente privind atribuiri de terenuri, licitatii si inscrisuri, verificarile fiind facute ca urmare a unor plangeri privind presupuse acte de coruptie, in ultima perioada fiind verificate pana si contractele de lucrari la Spitalul Judetean Constanta, pe care primaria si Consiliul judetean se angajasera sa-l renoveze.

O luna mai tarziu a iesit la iveala parte dintr-o afacere care, daca e adevarata, a prejudiciat domeniul public constantean de suprafete importante de plaja, faleza ori parcele situate in zone fierbinti pe piata imobiliara, ca si compesari pentru 98,7 ha pe care o mostenitoare directa a familiei Movila le cerea primariei.

In 2001, Aline Ivone Buzescu Movila - descendenta a istoricei familii - cere, printr-o notificare, restituirea unui teren rechizitionat de comunisti si transformat, in anii A'70-A'80, in cartier de blocuri. Cererea de retrocedare a fost insa solutionata trei ani mai tarziu, dupa decesul batranei care locuia destul de izolat in localitatea Techirghiol. Jumatate din drepturile de cesiune ar fi revenit, pe cai nebanuite, procuristului care a ajutat-o (Costica Giurcanu), iar cealalta jumatate s-a impartit intre bucuresteanca Maria Mariuta, dinamovistul Cristian Borcea, SC Habitat si Ambient SA si constanteanul Mihai Cimpoianu.

La acea vreme s-a spus ca primarul Mazare ar fi semnat in mai multe randuri acte in care echivaleaza hectarele din Anadalchioi cu 17 terenuri din zona veche a Constantei si alte aproximativ 80 de parcele in statiunea Mamaia si chiar in zona falezei unde ar fi urmat sa fie amenajata soseaua de coasta care sa lege Portul Tomis de statiunea Mamaia.


"Procurorii nu au absolut nici o sansa"


"Sunt extrem de linistit, procurorii nu au absolut nici o sansa. In sfarsit, actuala putere si-a vazut visul cu ochii, avand un dosar si o invinuire impotriva primarului Constantei, pe care sa le fluture in fata opiniei publice, probabil presati de cele 16 actiuni pe care eu le-am inaintat impotriva DNA", a declarat ieri Radu Mazare, confirmand ca a fost citat la DNA pentru data de 20 decembrie.

El sustine ca a primit citatia a doua zi dupa ce a anuntat ca a intentat 16 actiuni in instanta si 11 sesizari impotriva Guvernului Romaniei, DNA, procurorilor si politistilor care-l ancheteaza. El a mai precizat ca nu stie ce cuprinde dosarul in care este invinuit si a spus ca va da mai multe informatii dupa ce avocatii sai vor studia dosarul.

De cealalta parte, Nicusor Constantinescu, cercetat in calitate de membru al Comisiei de retrocedari (pe cand era consilier local ), spune ca nu a fost citat la nici una dintre adresele sale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea