Social

Mărire de salarii la teatru

Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) a elaborat un proiect de Ordonanţă a Guvernului pentru a creşte de două-trei ori salariile angajaţilor din instituţiile publice de spectacole şi concerte. "Încercăm să modificăm cu totul sistemul de salarizare a personalului din aceste instituţii. Oamenii din instituţiile de spectacole sunt în prezent salarizaţi conform statutului de funcţionar public, ceea ce nu duce la performanţă. Vrem să stabilim o salarizare între un minim şi un maxim, în funcţie de performanţe. Încercăm să dublăm şi chiar să triplăm salariile", a declarat secretarul de stat Ioan Onisei, marţi, într-o conferinţă de presă. El a precizat că în aceste institutii lucreaza circa 30.000 de oameni. "Un actor categoria 1A ia între 600 şi 1200 lei, ceea ce nu este normal”, a spus Onisei. El a menţionat însă că aceste creşteri salariale sunt posibile numai dacă Ministerul Finanţelor Publice va fi de acord. Prevederea referitoare la salarizare este cuprinsă într-un proiect de Ordonanţă a Guvernului privind instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte din Romania, prin care MCC intenţionează să modifice Legea nr. 504 din 2004.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea