Social

Marijuana - medicamentul interzis

Un nou studiu publicat în Jurnalul american de Neurologie susţine în mod clar că marijuana are nişte virtuţi terapeutice extraordinare. Este foarte trist, susţin autorii studiului, că în prezent medicina modernă mai caută încă dovezi clare pentru ceva ce este cunoscut şi folosit încă de acum 5.000 de ani, informează publicaţia The Boston Globe consultată de Rompres.

Studiul realizat la University of California din San Francisco a demonstrat faptul că fumarea marijuanei este cel mai bun calmant pentru durerile atroce asociate neuropatiilor periferice . Acest studiu a fost realizat pe pacienţi voluntari bolnavi de SIDA care suferă de astfel de dureri aproape imposibil de calmat cu medicamentele existente în prezent, dar neuropatiile periferice se pot manifesta şi la alte categorii de bolnavi, printre care la diabetici, şi pacienţii cu scleroze multiple. Durerea asociată neuropatiilor periferice este extraordinar de rezistentă la tratamentele convenţionale. Chiar şi cele mai puternice calmante aşa cum este morfina sau medicamentul OxyContin nu pot reduce aceste dureri.

Conform noului studiu nu există nici un fel de dubiu că marijuana calmează cu uşurinţă acest tip de dureri. La fel ca în cazul tuturor studiilor realizate pe marijuana în Statele Unite ale Americii, noul studiu a fost dus la sfarşit folosindu-se marijuana oferită de autorităţile americane a cărei foarte proastă calitate a devenit de notorietate. În aceste condiţii, susţin experţiii, rezultatele sunt mai mult decat încurajatoare pentru că în cazul în care ar fi fost folosită marijuana de calitate bună, efectele sale calmante ar fi fost cu mult mai bune.

Chiar şi în perioada modernă, în secolul XIX caracterizat de revoluţia industrială, medicina europeană şi americană recunoştea fără nici un echivoc versatilitatea şi siguranţa consumului terapeutic de marijuana. Între 1840 şi 1900 în revistele şi jurnalele medicale americane şi europene au fost publicate peste 100 de studii despre efectele terapeutice ale marijuanei, cunoscută şi sub denumirea de canabis.

''De atunci şi pană acum cunoaşterea noastră în domeniul medical a evoluat foarte mult, dar, deşi oamenii de ştiinţă au identificat peste 60 de constituenţi unici ai marijuanei, denumiţi canabinoizi şi au experimentat efectele benefice ale acestora asupra organismului uman, marijuana este considerată în continuare un drog şi interzisă'', comentează Lester Grinspoon, emerit profesor de psihiatrie la Harvard Medical School.

Foarte multe studii şi dovezi vin să susţină de asemenea că efectele terapeutice ale marijuanei nu se opresc doar la calmarea durerilor. Marijuana este eficientă de asemenea în tratarea ameţelilor, a stărilor de vomă, a lipsei de poftă de mancare, spasticitate, alte tipuri de dureri şi de simptome de debilitate. Iar în plus, este extraordinar de sigură pentru organismul uman, mai sigură decat majoritatea medicamentelor prescrise zilnic, mai susţin autorii acestui studiu care au ţinut să precizeze că dacă pană în prezent nu s-ar fi auzit de marijuana şi nu ar fi existat balastul de prejudecăţi morale legate de consumul ei, această descoperire ar fi fost salutată ca un nou ''medicament minune''.

Recunoscand capacităţile curative ale marijuanei, industria farmaceutică se străduie în prezent să izoleze canabinoizi şi să sintetizeze substanţe analoge pe care să le ofere drept substituenţi pentru că marijuana este în continuare ilegală. Pană în prezent aceşti înlocuitori sintetizaţi farmaceutic s-au dovedit mult mai scumpi decat planta pusă la dispoziţie de laboratorul farmaceutic al naturii şi au efecte mai slabe decat ar avea fumarea unei ţigări de marijuana, mai susţin cercetătorii americani de la University of California.

Desigur că efectele fumatului sunt nocive asupra aparatului respirator, dar, mai semnalează autorii studiului, există deja tehnologia pentru realizarea unor vaporizatori care să permită inhalarea de marijuana fără a fuma.

"Sperăm că acest nou studiu realizat la UCSF va contribui la presiunea exercitată asupra autorităţilor de la Washington care sunt chemate să reevalueze interzicerea iraţională a folosirii marijuanei în scopuri medicale. O astfel de legislaţie care să permită consumul terapeutic de marijuana ar reprezenta singura modalitate pentru a uşura suferinţa milioanelor de bolnavi de cancer, SIDA, scleroze multiple, artrite şi alte afecţiuni grave", a mai comentat Lester Grinspoon, coautor al studiului intitulat 'Marijuana, medicamentul interzis''.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea