Social

Marea Britanie nu ne vrea muncitorii

Marea Britanie va pastra masurile legate de primirea fortei de munca venita dinspre Romania. Acesta a fost raspunsul pe care primul ministru al tarii noastre l-a primit din partea omologului sau britanic, Gordon Brown . Acest raspuns vine dupa ce la inceputul lunii trecute Guvernul britanic anuntase ca va extinde, cel putin pana la sfarsitul anului viitor, restrictiile impuse romanilor si bulgarilor care vor sa munceasca in Marea Britanie. Mesajele transmise de primul ministru roman in timpul intalnirilor de la Londra au avut o tenta linistitoare, bazandu-se pe ideea ca imigrantii romani nu le vor invada tara. Premierul a calificat drept nerealiste temerile britanicilor, in contextul in care economia Romaniei este in ascensiune, iar rata somajului este scazuta comparativ cu a altor tari. Desi Tariceanu a incercat sa negocieze soarta romanilor care pleaca sa munceasca in Anglia atat la Parlamentul englez, cat si in cursul intalnirii cu premierul britanic, el nu s-a ales decat cu un raspuns diplomatic din partea sefului cabinetului de la Londra. Gordon Brown a subliniat ca masurile pe care Londra le impune in legatura cu cetatenii care vin din noile tari care au aderat se inscriu in politicile Uniunii Europene. O imagine mai buna in Europa ne-ar ajuta Autoritatile britanice au mai lasat sa se inteleaga ca restrictiile pe piata muncii impuse de autoritatile de la Londra vor fi mentinute cel putin pentru o vreme. Pentru a putea fi eliminate, romanii trebuie mai intai sa mai lucreze la imagine. Problema restrictiilor impuse de Marea Britanie pe care le au de infruntat romanii care merg sa munceasca in Anglia a fost abordata si in cadrul unei intrevederi intre Calin Popescu Tariceanu si parlamentarii britanici. Premierul roman a cerut eliminarea restrictiilor la angajarea muncitorilor romani, aratand ca mentinerea unor astfel de interdictii incurajeaza „ munca la negru ” si nu reprezinta o solutie de rezolvare a problemelor pe piata muncii. Parlamentarii britanici l-au asigurat pe oficialul roman de sprijinul lor. I-au fost puse insa si cateva conditii, cum ar fi de exemplu imbunatatirea imaginii Romaniei in Europa. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea